60 de milioane de euro a investit compania Conarg în dezvoltarea proiectului Răsărit de Soare care are un număr de 988 de locuinţe. În mai bine de doi ani de zile, dezvoltatorul a reuşit să vândă aproape 85% din locuinţe şi mai are spre vânzare 155 de apartamente. Astfel, mai sunt disponibile 50 de garsoniere la preţul de 39.000 de euro, 70 de apartamente cu două camere la preţul de 65.000 de euro şi 30 de apartamente cu trei camere la preţul de 75.000 de euro, toate fără TVA. Apartamente cu patru camere nu mai sunt disponibile decât cinci şi costă de la 98.000 de euro fără TVA.
„Au fost vândute 80 de apartamente în primul trimestru al anului 2010, mult mai bine decât în acelaşi trimestru al anului 2009, dar mult mai slab decât în 2008. Aproximativ 70% din apartamente au fost achiziţionate prin programul Prima Casă şi sperăm ca ritmul să fie cel puţin acelaşi şi la programul Prima Casă 2. Sperăm să vindem şi celelalte apartamente până la jumătatea anului viitor”, a declarat pentru MONEY.ro, Romeo Căzănescu, director general al Conarg Real Estate.
9. Răsărit de Soare - 155 apartamente
Publicat la 22.10.2013, 23:38:32
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


