Moment istoric în România. Primul bancomat de cirptomonede a fost instalat într-un oraș din țară.
Primul bancomat de cirptomonede a fost instalat într-o clădire istorică a Poștei Române din Tulcea.
Bancomatul are o culoare roșie și un design modern. Iar în scurt timp, acesta a devenit rapid un punct de atracție pentru localnici, care s-au adunat curioși să vadă cum funcționează dispozitivul.
Cum se utilizează bancomatul? Terminalul permite achiziționarea de bitcoin în doar câțiva pași simpli. Utilizatorul scanează un cod QR cu aplicația de portofel digital, introduce suma dorită în numerar, iar în câteva minute echivalentul în criptomonedă este transferat în portofelul digital.
Cum se folosește noul bancomat
Cu toate că tehnologia este ușor de utilizat, pentru mulți dintre cei care au venit să testeze noul serviciu, criptomonedele rămân un teritoriu necunoscut. Mulți s-au arătat mai degrabă interesați să afle cum funcționează și ce riscuri implică astfel de investiții.
„Pasul de digitalizare a fost făcut mai înainte, acum sunt alţi paşi pe care îi facem pentru o schimbare a imaginii Poştei Române”, a declarat Nicolae Condrea, directorul Oficiului județean de Poștă Tulcea, pentru Observator.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Poșta Română și compania Bitcoin România, și face parte dintr-o inițiativă mai amplă de modernizare a serviciilor oferite în oficiile poștale. Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, a subliniat că demersul are în vedere adaptarea instituției la noile realități financiare și tehnologice.
„Credem că este ceva a prezentului, dar şi de viitor. Încercăm prin această decizie managerială să oferim posibilitatea unei părţi a societăţii româneşti să acceseze anumite modalităţi de a investi”, a explicat Ștefan.
Proiectul pilot de la Tulcea va fi extins și în alte patru orașe din țară: Alexandria, Piatra Neamț, Botoșani și Nădlac. În fiecare dintre aceste oficii poștale vor fi instalate terminale similare, iar Poșta Română va încasa o chirie lunară pentru folosirea spațiului.
„Noi avem deja o reţea de ATM-uri în toate oraşele mari ale ţării şi probabil că s-au ales nişte oraşe unde noi nu eram prezenţi. Vom continua să dezvoltăm acest parteneriat”, a precizat George Rotaru, directorul companiei Bitcoin România, partenerul tehnologic al inițiativei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.