A&D Pharma are de suferit din cauza crizei medicamentelor
Publicat la 29.07.2008, 16:36:46
Compania A&D Pharma are de suferit de pe urma crizei medicamentelor. Astfel, după raportările la şase luni, câştigul înainte de plata taxelor, dobânzilor, includerea deprecierii şi a amortizării a coborât cu 35%. De la 16, 5 milioane de euro, la 10,7 milioane. Totuşi vânzările au avansat cu 28%. Cea mai importantă creştere a fost pe segmentul de distribuţie clasică datorită, în principal, liberalizării pieţelor. Valoarea acestui segment a ajuns la aproape 160 de milioane de euro în prima jumătate a anului şi a crescut cu 41% faţă de aceeaşi perioadă din 2007.
"Creşteri s-au înregistrat şi pe segm de retail şi în cel de sales şi marketing. 41% în partea de distribuţie clasică, 14% din segmentul sales and marketing şi portofoliu reglementat, iar pe retail 27%", a declarat Dragoş Dinu, preşedinte A&D Pharma.
În următorii 5 ani, A&D Pharma vizează extinderea distribuţiei pe pieţele regionale.
"Primul val va fi în pieţele din jur.Anul trecut am început în Moldova, acum câteva zile am început în Ungaria.Am avut discuţii cu jucători din celelalte pieţe. Am înţeles destul de bine filzofia în pieţe precum Ungaria, Ucraina şi ţări din spaţiul fostei Iugoslavii", a încheiat Dragoş Dinu
Profitul operaţional al grupului farmaceutic a scăzut cu 95% în primele şase luni, de la 13,19 milioane euro, la 6,74 milioane de euro. Pierderea netă a fost de 8,44 milioane euro în cele 12 luni încheiate la 31 decembrie 2007.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
