Totodată, 28 februarie 2011 este data propusă a fi ultima zi de tranzacţionare a acţiunilor A&D Pharma.
"Listarea companiei fusese menită să creeze o piaţă activă în valorile mobiliare ale A&D Pharma, pentru a permite companiei accesul la o circumscripţie mai largă de investitori şi pentru a crea o monedă de achiziţie. Având în vedere lichiditatea foarte limitată în certificatele globale de depozit, Consiliul a ajuns la concluzia că societatea nu a atins aceste obiective. În plus, directorii executivi ai companiei sunt obligaţi să petreacă timp valoros şi energie în menţinerea listării şi să se supună cerinţelor asociate de reglementare, iar compania continuă să suporte costurile curente de listare", se arată în anunţ.
De asemenea, pe ordinea de zi a adunării acţionarilor este şi propunerea privind reducerea capitalului companiei, prin scăderea valorii unei acţiuni nominale de la un euro la 0,01 euro.
A&D Pharma este prima companie cu activităţi în România ce este listată la Bursa din Londra (London Stock Exchange), începând din octombrie 2006. La acea vreme, compania avea o capitalizare de piaţă de 400 milioane euro, potrivit datelor de pe site-ul bursei londoneze.
Grupul A&D Pharma şi-a sporit vânzările în România cu 27% în primele nouă luni ale acestui an, la 1,96 miliarde lei, faţă de aceeaşi perioadă din 2009, când acestea se situau la 1,54 miliarde lei.
A&D Pharma Holdings NV este o companie de tip holding înregistrată în Olanda, care are activităţi numai în România şi controlează A&D Pharma Holdings SRL, cea mai mare activitate farmaceutică integrată de distribuţie, servicii de vânzare şi marketing, precum şi a vânzării cu amănuntul a produselor farmaceutice în România. Fondată în 1994, compania distribuie produse farmaceutice, servicii de vânzare şi marketing pentru medicamente OTC, produse de îngrijirea sănătăţii şi medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală din România, "Mediplus", şi cea mai mare reţea naţională de farmacii din România, "Sensiblu".
La 30 septembrie 2010, Sensiblu număra 233 de farmacii în România.
A&D Pharma va propune în 31 ianuarie delistarea de la Bursa din Londra
Publicat la 18.12.2010, 20:44:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
