'Evoluţia activităţii economice din primele luni ale anului 2012, care relevă continuarea creşterii economice în condiţii de stabilitate macroeconomică şi financiară, ceea ce susţine o creştere a Produsului Intern Brut de circa 1% în anul 2012, faţă de 1,8-2,3% cât se estima la elaborarea legii bugetului de stat şi un Produs Intern Brut în valori nominale de 607,3 miliarde lei, faţă de 579,6 miliarde lei cât s-a estimat iniţial. Majorarea valorii nominale a Produsului Intern Brut a avut la bază recalcularea acesteia pentru anii 2009 şi 2010 şi publicarea datelor provizorii pentru 2011, de către Institutul Naţional de Statistică', se arată în nota de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară.
În primul semestru din 2012 Produsul Intern Brut s-a majorat, în termeni reali, cu 0,7% faţă de semestrul I 2011. Creşterea din primul semestru s-a bazat, în principal, pe evoluţia pozitivă a formării brute de capital fix, care a înregistrat un spor de 14,3%, în timp ce creşterea consumului final a fost de 0,8% (ca urmare a creşterii cu 1,1% a consumului privat şi a reducerii cu 2,8% a consumului public).
A doua rectificare bugetară are în vedere continuarea Acordului Stand-by de tip preventiv, dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, intrat în vigoare la sfârşitul lunii martie 2011, care prevede continuarea procesului de consolidare fiscală şi a reformelor structurale începute sub anteriorul program, pentru stimularea creşterii economice şi a participării sectorului privat în economie, necesitatea asigurării fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului, necesitatea asigurării de fonduri suplimentare în vederea susţinerii proiectelor de investiţii, a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor cu drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare, a fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, a fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate, precum şi a sumelor necesare unei bune absorbţii a fondurilor europene.
Veniturile bugetului de stat sunt prevăzute să scadă cu 1,095 miliarde lei, iar cheltuielile bugetului de stat se majorează, pe sold, cu suma de 307,7 milioane lei/.


