După ce, ieri, a participat la dezbateri în Parlamentul României, premierul va merge, astăzi, în Guvernul ungar. Şi asta, pentru că Guvernul României şi cel al Republicii Ungare se vor întruni, la Budapesta, în cea de-a doua şedinţă comună. Prima reuniune a avut loc la Bucureşti, pe 20 octombrie 2005.
A fost pentru prima dată când guvernele din această zonă a Europei, s-au întâlnit în şedinţă comună şi au adoptat decizii, pe teme de interes reciproc. Organizarea şedinţelor comune a fost decisă în ianuarie 2005, la Budapesta. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a convenit, atunci, cu omologul său ungar, ca România şi Ungaria să organizeze, anual, o şedinţă comună de guvern, consacrată programelor de dezvoltare regională, pe termen mediu.
Membrii celor două Guverne vor discuta astăzi despre armonizarea Planurilor Naţionale de Dezvoltare, despre stadiul măsurilor convenite în timpul şedinţei de la Bucureşti şi despre cooperarea viitoare, în cadrul Uniunii Europene. Premierul Tăriceanu va fi primit de preşedintele ungar Laszlo Solyom şi va participa apoi, alături de omologul său ungar, la un forum al oamenilor de afaceri.

