Consiliul Concurenței a anunțat luni că analizează tranzacția prin care Delivery Solutions, cunoscută sub numele comercial Sameday, intenționează să achiziționeze compania Cargus și subsidiara acesteia, EOPS Solutions.

A început lupta pentru Cargus. Sameday intră tare în scenă

„Conform prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996, această operațiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al autorității.

Cargus activează pe segmentul serviciilor poștale și de curierat, atât pe piața internă, cât și pe cea internațională.

Sameday operează în domeniul livrărilor de colete în România, Ungaria și Bulgaria.

EOPS Solutions oferă servicii în sectorul logisticii și operațiunilor, prin intermediul platformei QeOPS, axată pe soluții de logistică și depozitare.

Autoritatea de concurență precizează că eventualele observații și puncte de vedere privind această tranzacție pot fi trimise prin e-mail, la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro, în termen de 20 de zile de la data anunțului.