„În jur de 500 de euro, ca să vorbesc în euro pentru că am călătorit în Europa. Am hotărât să renunţ la siguranţa financiară în detrimentul visului şi pasiunii pe care îl aveam. Mi-am asumat un risc”, spune Bogdan Budai.
Spune că a cheltuit puţin peste un euro şi 30 de cenţi pe zi. Ca să se descurce, Bogdan s-a folosit de mai multe site-uri de voluntariat. Prima dată, a ajuns în Ungaria, unde, în schimbul muncii sale, a primit cazare şi masă.
„Pentru a mă deplasa dintr-un loc într-altul am folosit autostopul. Pentru cazare şi masă făceam voluntariat la schimb. De la grădinărit la renovat anumite construcţii, clădiri, inclusiv am avut... mi s-a cerut să pictez chiar dacă eu nu am studiat nimic”, povestește Bogdan Budai.Traseul călătoriei a continuat prin Croaţia, Slovenia, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Germania şi Austria.
Iar dacă Bogdan a reuşit să viziteze zece ţări din Europa cu doar 500 de euro în buzunar, calculele agenţiilor de turism arată că o călătorie pe acelaşi circuit, însă pentru doar două săptămâni, costă mult mai mult.





