A murit Mircea Drăgan, legendarul muzician care a înființat trupele Sideral, Mondial și Romanticii, printre primele formații de factură pop-rock din istoria muzicii românești.

Poliinstrumetistul care a contribuit la nașterea unor mari succese -amintim ”Iubire, bibelou de porțelan” ori ”Romanță fără ecou”- s-a stins din viață la 78 de ani.

Omul care a înființat Sideral (în 1965), Mondial (1968) și Romanticii (1972), și care a deschis primul magazin privat românesc dedicat muzicienilor după ’89, nu s-a retras niciodată din muzică. În ultimii ani a compus și încredințat noi melodii tinerilor muziciani și a continuat să muncească în Consiliul UCMR, secția de muzică pop și jazz.

“Compun multă muzică instrumentală, am multe piese noi și am reorchestrat toate succesele din perioada «Romanticii» (1972-1989-n.r.)”, ne-a declarat în urmă cu ceva vreme muzicianul, cel care a produs primul album muzical în regim privat din România. Practic, discul de debut al lui Ștefan Bănică jr, “Un actor, un rockʼnʼroll” (1992).

https://www.money.ro/masinile-lui-ceausescu-pentru-prima-oara-admirate-intr-o-expozitie-in-statele-unite/

“Sunt mulțumit că am avut un drum frumos, am cântat într-o perioadă în care puteai să recunoști melodiile. M-am străduit să fiu modern prin ceea ce am compus, altfel nu puteai să reziști, mai ales în turneele din străinătate. Chiar și piesele mele vechi le-am îmbrăcat, le-am reorchestrat într-un mod modern, original”, ne-a mai destăinuit bunicului rockului din comunism într-unul din ultimele sale interviuri.

Unul dintre cele mai mari succese la care Mircea Drăgan a contribuit, “Iubire, bibelou de porțelan” (

), încă se mai fredonează și difuzează și la 55 de ani de la lansarea sa!

a compus și muzică ușoară, pentru vedete ca: Angela Similea, Loredana Groza, Daniel Iordăchioaie, Silvia Dumitrescu, Mihai Constantinescu, Monica Anghel,
dar și zeci de artiști debutanți.

https://www.money.ro/principesa-sofia-fiica-defunctului-rege-mihai-al-romaniei-a-fost-implicata-intr-un-accident-rutier/