Potrivit poliţiei, numărul manifestanţilor ieşiţi luni în stradă ar fi fost de circa 7.000, în timp ce agenţiile de presă au estimat numărul protestatarilor la cel puţin 15.000. Câteva sute de oameni au ieşit pe străzile altor mari oraşe, precum Plovdiv şi Varna.
Ca şi în serile precedente, protestul de la Sofia a fost paşnic, însă până în momentul în care mulţimea a ajuns în faţa sediului partidului ultranaţionalist Ataka, unde se strânseseră câteva zeci de simpatizanţi ai formaţiunii, printre care şi liderul Volen Siderov. Cele două grupuri au fost separate de un cordon de poliţişti şi jandarmi, însă manifestanţii au aruncat cu pietre şi sticle unii împotriva celorlalţi.
Patru persoane, inclusiv un parlamentar din cadrul Ataka şi un cameraman de la televiziunea partidului, au fost rănite uşor.
Protestele, care au început vineri în urma numirii controversatului parlamentar Delian Peevski la şefia agenţiei de securitate naţională DANS, s-au transformat în manifestaţii antiguvernamentale. Protestatarii defilează pe străzile Sofiei, oprindu-se în faţa guvernului, parlamentului şi sediilor celor trei partide care sprijină Executivul - Partidul Socialist Bulgar, partidul etnicilor turci şi Ataka. Această din urmă formaţiune nu face parte, oficial, din alianţa de guvernare, dar a făcut posibilă învestirea guvernului pentru că celelalte două partide nu aveau suficiente voturi în parlament.





