Înainte să fim primiţi în zona euro, trebuie să trecem prin ERM II (Exchange Rate Mechanism II), unde să stăm timp de doi ani. Astfel, de la 1 ianuarie 2013, leul trebuie să fie o monedă stabilă, care să nu fluctueze cu mai mult de 15% faţă de euro. Dacă intrăm cu un curs de 4 lei/euro în ERM II, banda de fluctuaţie trebuie să fie 3,4 – 4,6 lei/euro, lucru ce pare abordabil în acest moment.
Însă, dintre celelalte criterii de convergenţă nu îndeplinim decât unul. Tratatul de la Maastricht spune că trebuie să ai inflaţie mică, dobânzi mici pe termen lung, deficit mic şi datorie publică mică.
Inflaţia ar trebui să nu depăşească cu mai mult de 1,5 pp rata inflaţiei celor trei state membre cu cele mai stabile preţuri din Uniune. Potrivit Eurostat, în luna martie, inflaţia anuală în Irlanda era de 1,2%, în Olanda de 2% şi în Franţa de 2,2%, iar media la nivelul zonei euro era de 2,7% sfârşitul şi de 3,1% la nivelul întregului bloc comunitar.
În schimb, România s-a plasat foarte prost la acest capitol din întreaga Uniune, cu o inflaţie de 8%, în timp ce BNR are o ţintă de 3% în 2011 şi prognozează că va fi de 3,6%. Amintim că Banca centrală s-a încadrat în ţinta de inflaţie doar în 2006. Desigur, BNR are mijloacele pentru a tempera (parţial) inflaţia, dobânda de politică monetară fiind un astfel de instrument. Însă, dacă ridici dobânzile, atunci poţi întâmpina probleme la următorul capitol.
Dobânzile la obligaţiunile de tip benchmark cu scadenţa la 10 ani nu ar trebui să depăşească cu mai mult de 2 pp ratele de dobândă pentru împrumuturi similare din ţările UE cu cea mai mică inflaţie.
Potrivit datelor Eurostat, în martie, ratele de dobândă pentru obligaţiunile pe 10 ani erau de 9,67% pe an în Irlanda – ţară care se confruntă cu o criză bancară profundă –, de 3,42% în Olanda şi de 3,61% în Franţa - ultimele două ţări ar trebui să fie acelea la care să ne uităm. Pentru România, ratele de dobândă erau de 7,31% pe an.
Un alt punct unde ţara noastră stă prost este cel al deficitului bugetar. În 2009, deficitul bugetar a fost de 8,3% din PIB, iar în 2010 de 6,4%. Limita zonei euro este de 3% din PIB, şi va trebui să coborâm la acest nivel după standardele europene de raportare, mai ales că Eurostat a spus recent că are dubii în privinţa datelor raportate de România. Anul trecut, Bulgaria, altă candidată la euro , a fost nevoită să anunţe că amână intrarea în ERM II după ce proaspătul guvern al lui Boiko Borisov a descoperit raportări mincinoase ale deficitului făcute de către guvernarea anterioară.
România ar trebui să limiteze deficitul la 4,4% în acest an şi la 3,1% în 2012, şi cum cheltuielile sunt greu de redus înainte de alegeri, asta înseamnă că ar trebui crescute încasările. Pe fondul majorării TVA, anul trecut Finanţele au strâns 34,3% la buget, mai mult cu 2,2 pp decât în 2009.
Deficitele mari din ultimii ani, înregistrate chiar şi atunci când economia creştea spectaculos, au făcut ca datoria publică a ţării să crească substanţial. În 2006, datoria publică era de 18,4% din PIB, pentru ca în 2009 să ajungă la 30% din PIB.
Raportul Eurostat privind situaţia financiară a ţărilor UE arată că datoria publică a României este în continuare una dintre cele mai mici din blocul comunitar: 30,8% din PIB. Vestea proastă este că a crescut destul de puternic în ultimii ani. Astfel, dacă în 2007, an de creştere economică puternică, era de 12,6% şi în 2008 - alt an bun - a crescut la 13,4%, 2009 a adus o datorie de 23,6% din PIB. Creşterea economică ar putea reduce necesitatea guvernului de a se împrumuta, astfel încât să rămânem în limita Maastricht de 60% din PIB.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
