Piaţa de maşini de ocazie a ajuns, anul trecut, la pragul atins în 2006, în condiţiile în care s-a dublat în 2006 faţă de 2005.
Cele mai căutate modele sunt Dacia Logan, Renault Clio şi Megane, Volkswagen Golf şi Passat, respectiv Audi A3 şi A4. În general, sunt căutate maşinile echipate cu motoare cu capacităţi între 1,4 litri şi doi litri, atât diesel, cât şi pe benzină, cu preţuri sub 10-12.000 de euro. În ceea ce priveşte ţara de provenienţă, de un succes mai mare se bucură maşinile cumpărate din Germania.
În ciuda faptului că taxa auto afectează vânzarile dealerilor de maşini de ocazie, acest lucru se reflectă doar în mică masură în activitatea AAA Auto.
“Cumpărăm maşini de ocazie cu o vechime foarte mică, astfel încât să le putem vinde repede, iar taxa de primă înmatriculare să nu fie mai mare decât cea pentru modelele similare noi. Chiar dacă maşinile achizitionate de pe piaţa românească sunt foarte bune din punct de vedere tehnic, ne vom orienta din ce în ce mai mult către importuri, care au acum o pondere foarte mică în achiziţiile firmei. Vom lua maşini, în special, din Franţa, Germania şi din Belgia”, a spus Haman.
AAA Auto estimează pentru acest an o creştere de 10% a vânzărilor faţă de nivelul de 2.700 de unităţi, raportat pentru anul trecut.
Citeşte articolul integral
AAA Auto: Piaţa maşinilor de ocazie va creşte cu 20% la 150.000 de unităţi
Publicat la 27.03.2008, 19:09:44
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
