Banca olandeză ABN AMRO a decis cumpărarea a 93,4% din banca pakistaneză Prime Bank, pentru suma de 13,8 miliarde rupii (227 milioane dolari), această tranzacţie fiind ultima dintr-un lung şir de achiziţii făcute de bănci străine în Pakistan, relatează Reuters.
Băncile străine au devenit din ce în ce mai interesate de sectorul financiar al pakistanului după aplicarea unor reforme ce permit creşterea rapidă şi majorarea veniturilor, sunt de părere analiştii.
ABN AMRO, care a demarat procedurile de analiză a acestei bănci în luna octombrie 2006, va lansa şi o ofertă de achiziţie a restului de acţiuni Prime Bank, a anunţat într-un comunicat grupul olandez.
Cu active de 52 miliarde rupii, banca Prime Bank este a 19-a bancă din Pakistan, având o reţea compusă din 69 de filiale în 25 de oraşe din Pakistan, a precizat comunicatul ABN AMRO.
După finalizarea fuziunii, grupul va reprezenta a doua bancă străină din Pakistan şi una din primele zece bănci din ţară, beneficiind de active de peste 124 miliarde de rupii, a adăugat ABN AMRO.
"Aceasta este o oportunitate nemaipomenită, dovedind încrederea pe care o avem în sectorul financiar al Pakistanului", a declarat directorul executiv al filialei pakistaneze a ABN AMRO, Naved A. Khan, pentru Reuters. "Strategia este foarte simplă, urmărim creşterea pieţei, majorarea numărului de clienţi şi intorducerea de noi produse", a adăugat el.
ABN Amro are drept obiectiv creşterea economică prin extinderea activităţilor sale pe plan internaţional, achiziţionând în cursul anului trecut grupul bancar italian Antonveneta pentru suma de peste opt miliarde de euro.
Obiectivul ABN AMRO este de a face economii anuale de 900 de milioane de euro până în 2008, acesta fiind pus în practică odată cu decizia de restructurare luată în cursul anului trecut, intenţia băncii fiind de a se concentra pe bănci de dimensiuni mici şi medii.
Sursa: Reuters



