Mecano Fuc si Europrest, din Vaslui, au fost celelalte firme participante la licitatie. Lichidatorul Abrom a fost Management Reorganizare Lichidare Iasi, reprezentantul firmei declarand ca noul proprietar si-a exprimat intentia sa continue productia la Abrom, desi va contracta o firma din strainatate pentru realizarea unui studiu de piata pentru a vedea ce sortimente va produce in continuare.
Anul trecut, Abrom a fost scos la vanzare de doua ori, insa licitatiile au fost anulate, din lipsa ofertelor. Activul functional include sediul administrativ, mai multe hale si anexe amplasate pe un teren cu o suprafata de 24.628 de metri patrati, marci si brevete de inventii. Sectia de produse abrazive a fost inchisa in luna august 2007 si este in stare functionala, potrivit Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), actionarul majoritar al Abrom. Abrom a fost privatizata initial in 2002, pachetul majoritar de actiuni de 77% fiind achizitionat de salariati. Societatea a revenit in administrarea statului, dupa ce a intrat in dificultati financiare.





