Zece persoane au fost rănite în Franţa, când un avion A 340-600 a izbit un zid antifonic, în timpul testărilor unui motor, la sol, pe aeroportul din Toulouse. Şapte dintre răniţii aflaţi la bordul aparatului, sunt membri ai companiei Etihad Airways /Emiratele Arabe Unite, cu baza la Abu Dhabi, iar doi dintre ei, anagajaţi ai Airbus.
Compania urma să primească aparatul de zbor peste 8 zile, timp în care avionul era supus unor teste de zbor. Testul de aseară era cel de-al doilea. Două dintre cele 4 reactoare au început să scoată un zgomot ciudat şi nu funcţionau decât la 70 la sută din capacitatea totală.
Aparatul şi-a pierdut echilibrul şi s-a lovit de parapeţii de protecţie. 4 dintre cei zece răniţi, cei aflaţi în cabina pilotului, care a fost smulsă, au fost spitalizaţi, aflându-se într-o stare gravă.
Avionul a fost serios avariat, iar pista de pe aeroportul Toulouse a fost închisă timp de o oră. Airbus 340-600 este cel mai lung avion din lume, poate transporta între 380 şi 472 de pasageri şi a fost dat în funcţiune în 2001.
Accident Airbus: 4 răniţi spitalizaţi
Publicat la 16.11.2007, 11:04:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
