Ştefan Radu Oprea, Digi 24 – „În chestiunea legată de CE Oltenia, eu am fost acolo împreună cu comisia economică şi am avut poziţii în decursul timpului, până să se întâmple această tragedie, în care am cerut ca lucrurile să se schimbe, inclusiv responsabilitate prin demisie, pentru că directorul general căruia i-a fost solicitată demisia acum a încercat să fie protejat până astăzi de către ministrul Virgil Popescu, iar şi în acest caz există o responsabilitate. Este evident că acolo numirile au fost făcute pe zona de partid, din partea PNL. Este evident că există anumite responsabilităţi pe care dvs, mass-media, le-aţi arătat prin faptul că există o trasabilitate directă între cei care efectua transportul şi zona aceasta de PNL”, a declarat Ştefan-Radu Oprea, luni la Digi 24.
Social-democratul a adăugat că responsabilitatea lui Virgil Popescu este şi în faptul că viitorul mineritului în zona CE Oltenia este pus sub semnul întrebării, atâta timp cât legea decarbonării are forma propusă de ministrul Energiei.
„Dar eu spun că mai e, mai mult decât atât, responsabilitatea ministrului Virgil Popescu şi e un lucru pe care l-am spus demult rezidă din faptul că viitorul mineritului în zona CE Oltenia este pus sub semnul întrebării atâta timp cât legea decarbonării a trecut în forma în care a fost propusă de către ministrul Popescu. Atunci, într-o zonă în care nu ai viitor, nu se fac acele investiţii care să ducă la siguranţa minerului, la siguranţa lucrătorului în drum sau la locul de muncă. Lucrul acesta, din păcate, s-a văzut. De aceea vorbim despre o responsabilitate şi despre faptul că trebuie să fie luate măsuri, iar dacă ministrul Virgil Popescu nu poate să o facă, onorabil ar fi să îşi dea demisia. Dar e un lucru pe care l-am spus demult, nu l-am spus acum pentru că s-a întâmplat o tragedie. Condoleanţe familiilor îndurerate”, a completat Oprea.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a precizat că, dacă tot e adusă în discuţie onoarea, atunci primul gest de onoare ar trebui să fie al celor de la CE Oltenia. El a mai afirmat că premierul Nicolae Ciucă a cerut o analiză clară, după acest accident, iar aici „nu au ce căuta siglele de partid”.


