Accizele aplicate băuturilor spirtoase au adus statului venituri mai mici cu 53,87 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2025 față de aceeași perioadă a lui 2024, în ciuda creșterii nivelului accizei cu peste 14,4%.

Accizele afectează veniturile statului și stimulează piața ilicită de spirtoase

Accizele reprezintă principala sursă de fiscalizare pentru băuturile spirtoase, însă datele recente arată o tendință de orientare a consumului către piața nefiscalizată.

„Datele autorităților confirmă un fenomen asupra căruia noi am avertizat în repetate rânduri: majorarea accizei la spirtoase nu este o soluție pentru creșterea veniturilor bugetare. O acciză mai mare înseamnă un preț mai mare pentru consumatori, ceea ce determină orientarea către produse ilicite care, deși sunt mai ieftine deoarece nu includ taxe, sunt periculoase,” a declarat Florin Rădulescu, președintele Spirits România.

Potrivit datelor oficiale transmise la solicitarea Spirits România, în primele 9 luni ale anului 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat accize în valoare totală de 826,75 milioane lei, comparativ cu 880,62 milioane lei în aceeași perioadă a anului 2024, o diminuare de aproximativ 6%. În acest interval, acciza la băuturile spirtoase s-a majorat de două ori, o dată cu 4,4% începând de la 1 ianuarie 2025 și a doua oară cu 10% începând de la 1 august 2025.

O nouă majorare de 10% este prevăzută în HG 141/2025 pentru 1 ianuarie 2026. Reprezentanții industriei avertizează că păstrarea acestui calendar de creștere a accizei va stimula piața nefiscalizată.

Circa 30–40% din consumul de băuturi spirtoase rămâne netaxat, fiind legat de contrabandă sau produse contrafăcute, generând pierderi estimate la 45-65 milioane de euro anual.

„Orientarea consumului către produsele contrafăcute este un fenomen care se va amplifica dacă vor continua majorările de acciză. Însă, dincolo de problema legată de diminuarea veniturilor statului, cel mai mare pericol este legat de sănătatea publică, deoarece băuturile contrafăcute nu beneficiază de control și garanții de calitate. Aceste riscuri afectează sectoare importante ca HORECA sau turismul”, a adăugat Florin Rădulescu, președintele Spirits România.

Accizele și TVA-ul reprezintă aproximativ 60% din prețul final al băuturilor spirtoase. Deși toate băuturile alcoolice conțin același ingredient activ, etanolul, și o unitate standard de bere, vin sau băuturi spirtoase are același efect asupra organismului uman, taxarea este disproporționată. Consumatorii plătesc aproape de patru ori mai multă acciză pentru o unitate standard de băutură spirtoasă decât pentru bere și de până la 64 de ori mai mult decât pentru vin.

În acest context, industria băuturilor spirtoase solicită adoptarea unui cadru fiscal mai echilibrat pentru diferitele categorii de băuturi, bazat pe conținutul de alcool pur.