„Acestea sunt persoanele uitate de piaţa muncii“
Publicat la 24.08.2015, 17:20:11
Mai mult de 272.000 de români figurau, în primul trimestru al acestui an, în categoria persoanelor care nu aveau un loc de muncă, dar care sunt dispuse să lucreze deşi nu îşi caută activ un job, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Numărul acestora este de două ori mai mare faţă de cel din primul trimestru al anului 2008 şi în uşoară creştere faţă de perioada similară a anului trecut.
„Aceste persoane sunt «uitate» practic de piaţa muncii pentru că, indiferent de vârstă, dacă nu îşi caută activ un loc de muncă sunt ca şi dispărute, pentru că nu îi mai sună nimeni să îi angajeze“, a explicat Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanţă în management şi resurse umane BPI Group. Compania gestionează atât proiecte de recrutare, cât şi proiecte de outplacement, adică programe plătite de foştii angajatori pentru a sprijini tranziţia în carieră a angajaţilor care au rămas fără loc de muncă.
În categoria persoanelor descurajate intră, conform definiţiei Statisticii, persoanele care şi-au căutat un loc de muncă folosind metode pasive sau care nu caută un loc de muncă pentru că au crezut că nu există locuri libere sau nu au ştiut unde să caute, nu se simt pregătite profesional, cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei sau au căutat altă dată şi nu au găsit.
mai multe, pe ZF
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
