Achiziţiile nete ale străinilor pe Bursa de Valori Bucureşti s-au înjumătăţit în mai comparativ cu luna anterioară.
Acestea s-au ridicat luna trecută la 24 de milioane de euro, în condiţiile în care în aprilie, investiţiile străine nete au fost de aproape 47 de milioane de euro.
Nerezidentii au cumparat în mai, titluri în valoare de peste 160 de milioane de euro, cu aproape 42% mai mult ca în luna aprilie, iar vânzările au urcat de două ori la nivelul de 136,2 milioane de euro.
Cumpărările nete ale străinilor pe Bursa de la Bucureşti s-au ridicat la 24 de milioane de euro, adică 39,6% din totalul tranzactiilor la cumparare derulate pe BVB.
În luna mai a fost pentru prima dată în acest an când ponderea investiţiilor străine a coborât sub nivelul de 40%. Chiar şi aşa aceasta rămâne peste media anului trecut de 30% din total.
Potrivit statisticilor Bursei de Valori Bucureşti, în primele cinci luni ale anului, cumpărările totale ale străinilor s-au ridicat la 736,8 milioane de euro.
În ceea ce priveşte rezidenţii, investiţiile pe BVB au urcat luna trecută. Dacă în aprilie, achiziţiile investitorilor români s-au ridicat la 168 de milioane de euro, în mai volumul s-a apropiat de 246 de milioane de euro.
| Cumpărări (mil. euro) | Vânzări (mil. euro) | Cumpărări (% din valoarea totală) | Vânzări (% din valoarea totală) | |
| Rezidenţi | 245,9 | 269,9 | 60,77 | 66,71 |
| Nerezidenţi | 160,3 | 136,2 | 39,61 | 33,68 |
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB



