money.ro
Actualitatemoney.ro

Acolo unde femeile doar visează

Publicat la 08.10.2012, 11:36:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Acolo unde femeile doar visează

Zece minute de ovații închinate unui film nu e lucru puțin, iar „Wadjda“, al regizoarei şi scenaristei Haifaa Al Mansour, a avut parte de ele la premiera din cadrul celei de‑a 69-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția, desfășurat între 29 august și 8 septembrie. Este dovada cea mai clară că i‑au fost recunoscute atuurile: „Wadjda“ este primul lungmetraj regizat de o femeie din Arabia Saudită și primul filmat în întregime în această țară; face portretul unei societăți patriarhale, oferind o perspectivă rară și poate fără precedent asupra vieții de zi cu zi a Arabiei Saudite; este un film bine făcut, emo­țio­nant și încărcat de umor.


„Filmul lui Haifaa Al Mansour are un fel de claritate și simplitate neorealistă care se simte ca un strop de apă rece după peliculele plicticoase și înăbușitoare proiectate până acum în competiția pentru Premiul Leul de Aur“, scrie jurnalistul Robbie Collin în „The Telegraph“. „Wadjda“ nu a câștigat Leul de Aur – a participat la festival în afara competiției –, însă a devenit unul dintre filmele despre care se vorbește mult, așa cum se va întâmpla probabil și la Festivalul de Film de la Londra, unde va fi proiectat între 10 și 21 octombrie.


În spatele vălului. În 97 de minute, cât are filmul, Haifaa Al Mansour spune povestea unei puștoaice de 10 ani pe nume Wadjda (interpretată de Waad Mohammed), ce locuiește împreună cu fermecătoarea sa mamă într‑o casă luxoasă din suburbiile capitalei Riad și visează să‑și cumpere o bicicletă verde. Un subiect revoluționar, având în vedere că femeile din Arabia Saudită nu au voie să meargă pe bicicletă, la fel cum nu au voie să‑și arate chipul în public, să conducă vehicule și nici să mănânce împreună cu soții lor. „Am vrut să fac un film care să fie aproape de lumea mea“, spune regizoarea, care s‑a inspirat din propria copilărie. „Am fost destul de norocoasă să fiu crescută de niște părinți liberali, care ne‑au oferit, mie și fraților mei, destul spațiu pentru a fi creativi“, se destăinuie ea. „Într‑o societate profund patriarhală precum Arabia Saudită, unde femeile nu au o identitate, nu este de așteptat ca fetele să fie văzute pe bicicletă“, scrie Robbie Collin.


Un copil indiferent față de regulile școlare și față de înțelegerea cărții sfinte a musulmanilor, Coranul, dar îndrăgostit de muzica și moda Occidentului, Wadjda devine extrem de devotată sistemului atunci când află de o competiție școlară cu temă religioasă ce își recompensează câștigătorul cu o sumă de bani. O mare parte din acțiunea filmului – ce schițează și un tată mai mult absent, recăsătorit și neîmplinit din punct de vedere emoțional – se desfășoară, de altfel, la școala la care învață Wadjda. Prilej cu care Al Mansour dă la o parte un văl în spatele căruia există o realitate asemănătoare, după cum scrie hollywoodreporter.com, cu cea din unele școli religioase din Occident, unde există obsesia profesorilor pentru sex și încercarea de „a înregimenta elevii în roluri sociale extrem de stricte“.


Incognito. În Arabia Saudită, „Wadjda“ are un statut ambivalent: pe de‑o parte, este interzis; pe de altă parte, a fost realizat cu binecuvântarea și sprijinul financiar ale lui Alwaleed Bin Talal (magnat ce face parte din familia regală a Arabiei Saudite). Este de înțeles, astfel, de ce munca din spatele peliculei a însemnat pentru Haifaa Al Mansour și echipa sa o serie de adevărate „furtuni de nisip“, după cum le numesc cei de la „The Independent“. Și asta începând cu distribuţia – care a fost dificil de realizat pentru simplul fapt că „mulți cred că nu este onorabil să te afli în fața unei camere de filmat“, după cum spune regizoarea – și până la momente de genul celui în care micuța care o interpretează pe Wadjda și‑a pierdut un dinte sau cel dintr‑un centru comercial, unde Mansour avea de altfel permisiunea să filmeze, dar unde, povestește ea, „a trebuit să fim foarte atenți și să ne terminăm treaba foarte repede, înainte ca oamenii să se enerveze“. De înțeles, având în vedere că în Arabia Saudită femeile nu au voie să fie văzute lucrând cu bărbații, și cu atât mai mult să controleze o echipă de filmare și să ia decizii.
„Wadjda“ este, până la urmă, printre puținele filme în care regizorul a trebuit să se ascundă, Mansour fiind obligată în cea mai mare parte a filmărilor să dea indicații de regie prin walkie‑talkie, din interiorul unei camionete. „A fost dificil pentru că un regizor își dorește să fie cu actorii. Relația dintre regizor și actor este ceva mistic. Îți dorești ca aceasta să nu fie întreruptă de nimic“, mărturisește Al Mansour, care spune că a primit chiar și amenințări de genul „Sicriul e pregătit și vom încerca să te găsim“. Nu s‑a speriat: „Ştiu că ei cred că le ameninț valorile, însă eu întotdeauna am încercat să fiu respectuoasă pentru că mi‑am dorit mai degrabă să creez un dialog cu ei, nu să lupt împotriva lor“, explică regizoarea. Presiunea socială există nu doar asupra femeilor saudite, ci și a bărbaților, de la care, spune ea, se așteaptă să fie nu doar protectorii femeilor și ai familiilor lor, ci și un fel de „gardieni“ ai societății.

 

În numele lor. Deși filmul prezintă cât se poate de clar tipul de societate în care oamenii sunt victimele unui tipar de gândire și de comportament ce duce la disfuncții domestice și sociale, Haifaa Al Mansour, care este măritată cu un diplomat american, mărturisește că intenția ei nu a fost aceea de a crea polemici. „Vreau să creez povești care să emoționeze și să inspire“, declară aceasta, adaugând: „Îmi doresc să realizez filme care să le facă pe autorități mult mai relaxate, mai tolerante și cu mai mult respect față de femei“. Faptul că Al Mansour a reușit să facă un film în țara natală este, până la urmă, o dovadă că lucrurile au început deja să se schimbe. „Este o oportunitate pentru femei să creadă în ele însele, săcreadă în visele lor“, consideră regizoarea, convinsă de faptul că societatea saudită va pune presiune asupra femeilor să stea acasă, dar „ele trebuie să fie unite și să lupte pentru ceea ce vor să realizeze“.


„Wadjda“ nu va fi proiectat, probabil, niciodată în Arabia Saudită – va ajunge la public prin intermediul DVD‑urilor și al televiziunii – însă va fi cu siguranță un pas important în procesul de liberalizare a artelor din această țară, precum și pentru viața următoarelor generații de femei care vor dori, asemenea lui Al Mansour, să le fie recunoscută identitatea. „E greu să schimbi obiceiurile. Însă e timpul să mergem înainte“, e de părere regizoarea. Dorință ce ar putea fi realizată pornind, de ce nu, de la o bicicletă verde.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite