"Avem nevoie de participarea sectorului privat şi a experienţei manageriale internaţionale pentru a valorifica întregul potenţial uman, geografic şi logistic oferit de portul Constanţa. Experienţa Dubai Ports, o companie prezentă în 31 de state, nu poate fi decât benefică pentru portul Constanţa", a declarat într-un comunicat, Anca Boagiu.
Protocolul semnat cu Dubai Ports World UAE Region FZE este cel de-al patrulea acord semnat în ultimele cinci luni, după cele încheiate cu cu portul Rotterdam, portul Istanbul (Pendik) şi porturile turkmene.
Astfel, cele două părţi sunt de acord să sprijine iniţiativele oricărui operator de servicii care doreşte să stabilească linii de servicii între cele două porturi.
Totodată, părţile agreează să facă schimb de experienţă în domeniul transportul maritim de pasageri, sistemului de calitate în transportul maritim şi exploatare portuară, asigurarea siguranţei transporturilor, conform legislaţiei internaţionale, transportul Ro-Ro (folosirea transportului naval pentru camioane) şi transporturile containerizate.
Boagiu efectuează luni şi marţi o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, unde se va întâlni cu preşedintele Dubai Ports World, Sultan Ahmed Bin Sulayem, cu directorul general al instituţiei Mohammed Sharaf, cu ministrul pentru comerţ exterior, Sheikha Lubna Khalid Al Qasimi, şi cu ministrul Economiei al Emiratelor Unite Arabe, Sultan Saeed Nasser Al Mansoori.
Acord între porturile Constanţa şi Jebel Ali din Dubai pentru dezvoltarea traficului de marfă
Publicat la 21.06.2011, 11:30:07
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
