Aceasta in timp ce mii de oameni au protestat in Sydney, pentru a cere sefilor de stat si de guvern sa ia masuri mai concrete. Liderii APEC au semnat Declaratia de la Sydney, care prevede ca fiecare tara sa ia propriile masuri pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Potrivit premierului australian John Howard, aceasta intelegere este un pas important catre un consens international. “Declaratia de la Sydney a fost adoptata. Le multumesc liderilor din cadrul APEC.
Este un pas important pe calea catre un acord international asupra schimbarilor climatice, ce recunoaste nevoia de a inregistra progrese. In acelasi timp, recunoaste si faptul ca economiile unor state ofera perspective diferite in ceea ce priveste provocarea reprezentata de incalzirea globala”, a declarat, la finalul intalnirii de sambata, premierul australian John Howard. Evenimentele de la Sydney au fost marcate de proteste de amploare. Cel putin 10.000 de persoane au manifestat impotriva razboiului din Irak si pentru apararea mediului.
Bushisme
Presedintele american George W. Bush a comis doua gafe dintr-un foc la Forumul Asia-Pacific (APEC), de la Sydney (Australia). Mai intai, Bush le-a multumit gazdelor sale pentru organizarea “summitului OPEC” (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol), in loc de APEC. “Sumittul APEC”, s-a corectat Bush imediat, in hohotele de ras ale asistentei. Ulterior, in acelasi discurs, Bush a facut referire la “trupele austriece” din Irak in loc de “trupele australiene”.



