România prin Nuclearelectrica va semna joi prima etapă a acordului ce va fi încheiat cu cei şase investitori selectaţi pentru realizarea reactoarelor trei şi patru de la Cernavodă, a anunţat vicepreşedintele diviziei nucleare din cadrul grupului GDF-Suez, Paul Rorive.
“Ideea este de a face un prim pas, de a constitui un aşa numit copil al companiei de proiect, pentru a finaliza dezvoltarea proiectului”, a explicat Rorive, în cadrul unei conferinţe pe teme nucleare desfăşurată la Sofia. Întrebat dacă vor fi prezenţi toţi cei şase investitori acesta a declarat ca sunt bineveniţi toţi şi că se va vedea în două zile cine va semna.
În proiectul de construcţie al celor două reactoare au fost selectate companiile Electrabel-Belgia deţinută de Gaz de France-Suez, CEZ Cehia, Enel-Italia, RWE-Germania, Iberdrola-Spania şi ArcelorMittal România. Cele două unităţi ar trebui să fie date în exploatre în 2015 iar valorea proiectului este estimată la 4 milirde euro.



