money.ro
ActualitateMoney.ro

Acordul din SUA aduce euforie pe burse

Publicat la 19.10.2013, 05:34:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Acordul din SUA aduce euforie pe burse

Bursa de Valori București (BVB) a evoluat în această săptămână în ton cu piețele internaționale. Principalul subiect pe ordinea de zi a fost datoria uriașă a Statelor Unite și soluțiile pentru rezolvarea problemei. Din această cauză, în prima parte a săptămânii, piețele financiare internaționale au fost destul de încordate, relaxându-se însă în partea a doua a săptămânii care se încheie, conform unei analize r/News.

 

Bursa românească a deschis prima ședință de tranzacționare a săptămânii în creștere. BET-C, indicele general al pieței, a marcat o creștere de 0,03% chiar la începutul sesiunii. Totodată, indicele BET, care reflectă evoluția celor mai lichide zece titluri, a urcat cu 0,06%, indicele SIF-urilor, BET-FI, a crescut cu 0,19%. Pe parcursul zilei, însă, cotațiile acțiunilor companiilor listate pe BVB au fost influențate de sentimentul de îngrijorare de pe piețele internaționale, legat de datoria Statelor Unite, astfel încât Bursa a închis ședința pe minus. Indicele BET a pierdut 0,38%, iar indicele BET-C s-a depreciat cu 0,36%, în timp ce BET-FI a consemnat un declin mai sever, de 0,92%. S-au depreciat acțiunile SIF-urilor și ale majorității companiilor de utilități.

Acțiunile de pe piețele americane au crescut luni, pe fondul negocierilor politicienilor pentru amânarea datei limită pentru datoria publică, dar și datorită veștilor bune venite din partea unor companii. La începutul săptămânii, indicele S&P 500 a crescut cu 0,4%, în timp ce Dow Jones a urcat cu 0,4%.

Bursele europene au avut mișcări diferite, cu variații în general mici, în piață dominând îngrijorările legate de situația din SUA. Indicele pan-european Dow Jones Stoxx 600 a scăzut cu mai puțin de 0,1%, iar indicele DAX 30 al Bursei din Frankfurt a pierdut 0,01% din valoare. Pe creștere au închis ședința de luni indicele Bursei din Paris CAC 40, cu un plus de 0,07%, precum și indicele FTSE 100 al Bursei londoneze, care a urcat cu 0,32%.

 

Marți, după publicarea raportului BNR conform căruia investițiile străine directe de anul trecut au crescut față de anul 2011, indicii bursieri de pe BVB au crescut. La finele celei de-a doua ședințe de tranzacționare a săptămânii, indicele BET consemna o creștere de 0,68%, indicele BET-C se aprecia cu 0,48%, în timp ce BET-FI a urcat cu 0,31%. A fost o zi cu lichiditate scăzută, de numai 2,6 milioane de euro.

Acțiunile americane au scăzut marți, ca reacție la eșecul negocierilor liderilor politici din SUA, amplificând temerile privind intrarea în incapacitate de plată a celei mai mari economii a lumii. Indicele S&P 500 a pierdut 0,7%, iar Dow Jones a scăzut cu 0,9%.

În Europa, a intervenit un val de optimism datorat știrii că sentimentul investitorilor în Zona Euro s-a ameliorat în luna octombrie. Indicele Dow Jones Stoxx 600 s-a apreciat cu 0,8%, FTSE 100 a urcat cu 0,6%, în timp ce CAC 40 și DAX au crescut cu 0,8% și, respectiv, cu 0,9%.

 

Ziua de miercuri a fost marcată de vestea bună de peste Ocean, unde politicienii au ajuns la un compromis pentru rezolvarea problemelor bugetare. Pe Bursa de la București, toți indicii s-au apreciat: BET cu 0,61%, BET-C cu 0,51%, iar BET-FI cu 0,55%. Lichiditatea a crescut cu 65% față de marți, până la 4,3 milioane euro. Aprecieri mai semnificative au fost consemnate de acțiunile Fondului Proprietatea, Petrom și de ale băncilor.

În SUA, bursele au resimțit deplin ușurarea pentru moment de spectrul intrării țării în incapacitate de plată. Astfel, indicele S&P 500 a marcat o creștere de 1,38%, în timp ce Dow Jones a urcat cu 1,36% și indicele Nasdaq s-a apreciat cu 1,2%.

Optimismul a fost resimțit și pe piețele europene. Bursa londoneză a crescut cu 0,3%, iar cea germană cu 0,5%. Indicele pan-european Dow Jones Stoxx 600 a urcat cu 0,2%. Indicele bursei franceze CAC 40 a pierdut 0,3%.

 

În ședința de tranzacționare de joi, indicii bursei românești au fluctuat de la creștere la început, la o atenuare în a doua parte a zilei. La închiderea ședinței, indicele BET marca un minus de 0,2%, indicele BET-C a stagnat, în timp ce indicele BET-FI a crescut cu 0,23%.

În SUA, majoritatea acțiunilor s-au apreciat, ca reacție în continuare la rezolvarea problemei datoriei publice, precum și datorită scăderii numărului cererilor de șomaj din țară. Astfel, indicele S&P 500 s-a apreciat cu 0,7%, indicele Nasdaq a crescut cu 0,62%, în timp ce indicele Dow Jones a scăzut nesemnificativ cu 0,01%.

Titlurile europene au avut evoluții mixte. Indicele Dow Jones Stoxx 600 a crescut cu 0,1%, apreciere similară cu cea a indicelui bursei londoneze FTSE 100. În schimb indicele bursei de la Paris s-a depreciat cu 0,1%, scăderea fiind și mai accentuată în cazul indicelui DAX 30, de 0,4%.

 

Ședința de vineri a adus scăderi pe linie pe Bursa de la București. Indicele BET-C a marcat o depreciere de 1,04%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a scăzut cu 0,49%. Totodată, indicele BET a coborât cu 0,99%. Cele mai lichide acțiuni au fost cele ale Fondului Proprietatea și ale SIF Oltenia.

Piața americană a resimțit din plin euforia ca urmare a rezolvării problemei bugetare. Indicele S&P 500 a crescut cu 0,7%, marcând un avans de 2,4% într-o săptămână, cel mai mare din ultimele trei luni. Nasdaq a câștigat 1,3% într-o singură zi, ajungând la cel mai mare nivel al său din anul 2000. Totodată, Dow Jones a crescut cu 0,18%. Investitorii în acțiunile companiei Google au avut un motiv să sărbătorească: acestea au depășit, pentru prima dată, pragul de 1.000 de dolari. După o apreciere de 13,8%, un titlu Google se tranzacționa cu 1.011,41 dolari.

Indicele bursei britanice FTSE 100 a închis în creștere cu 0,7%, fiind a șaptea sesiune consecutivă de apreciere, pe fondul creșterii apetitului investitorilor pentru risc. Indicele german DAX a crescut vineri cu 0,6%, în timp ce CAC 40 a înregistrat o creștere notabilă de 1,09%. 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite