Acte și documente necesare pentru înscrierea la Evaluarea Națională 2024. Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile pe 14 iunie 2024.
Înscrierea absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională se face automat de către secretariatele școlilor în perioada 11 – 14 iunie, pentru candidații din seria curentă, fără să fie necesară prezența părinților la secretariate și fără să se mai aducă acte suplimentare.
De cealaltă parte, pentru candidații din anii precedenți, înscrierea se face de către secretariatul unității de învățământ pe care candidații au absolvit-o, pe baza actelor doveditoare prezentate de aceștia.
Menționăm faptul că Evaluarea Națională se va desfășura perioada 25-28 iunie 2024, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial. Elevii vor da examenul la Limba română pe 25 iunie, iar la Matematică pe 27 iunie.
Acte și documente necesare pentru înscrierea la Evaluarea Națională 2024
Primele rezultate de la Evaluarea Națională se vor afișa pe 3 iulie, iar cele finale, de după contestații, pe 9 iulie 2024.
Ce acte și documente sunt necesare pentru înscrierea la Evaluarea Națională? Spre deosebire de Bacalaureat, e nevoie de mai puține acte. Mai exact este vorba despre:
- Cerere tip (se va semna atât de copil, cât și de reprezentantul legal al minorului);
- Copie CI (sau certificat de naștere pentru cei care încă nu au carte de identitate);
- Foaia matricolă
Amintim calendarul complet pentru Evaluarea Națională 2024:
- 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
- 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
- 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
- 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
- 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilorA

