money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Acţionarii ruşi ai TNK-BP infirmă zvonurile potrivit cărora compania ar putea fi preluată de Gazprom

Publicat la 24.04.2008, 11:52:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Acţionarii ruşi ai TNK-BP infirmă zvonurile potrivit cărora compania ar putea fi preluată de Gazprom
Consorţiul AAR, ce reprezintă companiile Alfa Group, Access Industries şi Renova, deţine o participaţie de 50% în compania energetică TNK-BP. "Speculaţiile şi zvonurile potrivit cărora AAR plănuieşte să vândă participaţia în TNK-BP companiei Gazprom nu sunt adevărate", a anunţat consorţiul.

Cotidianul rus de afaceri Vedomosti a anunţat joi că Gazprom urmăreşte să achiziţioneze o participaţie de control în compania ruso-britanică TNK-BP până la sfârşitul anului, pentru 20 miliarde dolari.

Potrivit cotidianului, Gazprom i-a contactat pe acţionarii ruşi ai TNK-BP, al treilea producător de petrol din Rusia, la începutul anului 2008, cu o propunere de a cumpăra toate participaţiile în TNK-BP, anunţându-i de asemenea că a ajuns la un acord pentru a cumpăra încă 1% din acţiuni de la British Petroleum. "Consorţiul AAR, un vechi investitor strategic în TNK-BP, nu intenţionează să iasă din capitalul companiei ruso-britanice şi nu a purtat niciodată discuţii cu privire la vânzarea participaţiei deţinută în TNK", se arată într-un comunicat al acţionarilor ruşi.

Gazprom urmăreşte de multă vreme să achiziţioneze un pachet de control la TNK-BP.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite