Actionarii Vel Pitar care nu doresc divizarea vor primi 1,88 lei pe actiune
Publicat la 29.01.2007, 13:51:15
Acţionarii Vel Pitar SA, care nu sunt de acord cu divizarea societăţii, pot ieşi din acţionariat, iar valoarea plătită la retragere este de 1,88 lei pe acţiune, a anunţat, luni, un comunicat al Vel Pitar SA, remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
'Acţionarii care nu sunt de acord cu divizarea societăţii au posibilitatea de a se retrage din societate, prin depunerea la sediul acesteia a unei declaraţii de retragere, până cel târziu în cea de-a şaisprezecea zi lucrătoare de la data de 25 ianuarie 2007, data publicării în Monitorul Oficial a proiectului de divizare a societăţii', se spune în comunicatul Vel Pitar.
Valoarea de retragere pentru o acţiune Vel Pitar SA, calculată de către SC Elf Expert SRL, ca medie aritmetică între valorile determinate prin trei metode, este de 1,88 lei/acţiune, potrivit comunicatului.
Grupul Vel Pitar a obţinut un profit net de 2,919 milioane lei (829.262 euro) în primele nouă luni din 2006, la o cifră de afaceri de 185,011 milioane lei (peste 52 milioane euro), potrivit rezultatelor financiare comunicate la Bursa de Valori Bucureşti.
Compania a încheiat anul 2005 cu o cifră de afaceri de 228,82 milioane lei şi un profit net de 4,473 milioane lei. Acţionarii companiei deciseseră, la 10 martie, retragerea acţiunilor companiei de la tranzacţionare şi stabiliseră un preţ de 1,7247 de lei noi pentru acţionarii care ar fi dorit să se retragă din acţionariatul societăţii în urma delistării.
Acţionarul majoritar al Grupului Vel Pitar este compania Broadhurst Investments, care deţine 80,43% din capitalul social. Acţiunile companiei se tranzacţionează la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti din octombrie 1997. Capitalul social al producătorului de panificaţie din Râmnicu Vâlcea este de 7,045 milioane lei.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
