Actiunile Albalact s-au scumpit cu 13,1% la vestea majorarii capitalului
Publicat la 30.01.2007, 14:11:32
Titlurile producătorului de lactate Albalact s-au scumpit, marţi, cu 13,1% faţă de ultima cotaţie şi au dominat piaţa Rasdaq cu schimburi de 1,12 milioane lei, după ce compania a anunţat o majorare de capital cu 10.85 milioane lei.
Acţiunile Albalact au închis şedinţa la 1,64 lei după ce în timpul acesteia au atins o cotaţie maximă de 1,70 lei. În şedinţa din 24 ianuarie, anterior suspendării tranzacţiilor în vederea desfăşurării adunării generale a acţionarilor, cotaţia Albalact a fost de 1,45 lei.
La sfârşitul săptămânii trecute, compania a anunţat majorarea capitalului social de la 9,43 milioane lei, până la 20,29 milioane lei. Majorarea urmează să fie efectuată cu aport în numerar al acţionarilor, în valoare de 10,85 milioane lei.
Acţionarii care deţin titluri la data de 23 februarie pot subscrie, în baza dreptului de preferinţă o acţiune nouă pentru 0,86 acţiuni vechi deţinute. Dreptul de preferinţă se poate exercita în perioada 1-30 martie.
Capitalul social al companiei este de 9,43 milioane lei divizat în 94,39 milioane de titluri. În structura acţionariatului din data de 20 august, Ciurtin Petru deţinea 49,2% din capital, iar Ciurtin Petru Raul controla 14,32% din capitalul social.Compania CR 2 Limited din Cipru a raportat în data de 2 octombrie achiziţionarea unui pachet de 5,195 din acţiunile Albalact.
Acţiunile companiei specializate în fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor se tranzacţionează la categoria de bază a Rasdaq. Compania a încheiat anul 2005 cu o cifră de afaceri de 61,86 milioane lei şi un profit de 3,12 milioane lei.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
