Acţiunile băncilor europene se depreciază pe fondul adâncirii temerilor legate de credite
Publicat la 31.01.2008, 15:34:41
Temerile de o recesiune economică şi o serie de reevaluări ale performanţelor au accentuat presiunile, la o zi după ce agenţia de rating Standard&Poor's a avertizat că băncile europene ar putea înregistra şi alte pierderi, ceea ce a făcut ca indicele Dow Jones să scadă cu 3,7%.
Acţiunile UBS, cel mai mare manager de active din lume, care a fost afectat de o pierdere de 4 miliarde dolari în ziua precedentă, au scăzut cu mai mult de 9% la un moment dat, marcând cea mai accentuată cădere din ultimii zece ani.
Cotaţia acţiunilor băncii concurente Credit Suisse a urmat aceeaşi tendinţă, coborând cu 5,5%.
"În prezent, riscurile nu mai sunt legate doar de creditele ipotecare cu grad mare de risc. Acestea se extind în piaţa cardurilor de credit, în sectorul de retail şi în sectorul creditelor comerciale", a declarat, pentru publicaţia Blick, directorul comisiei federale bancare din Elveţia, Daniel Zuberbuehler.
"Oamenii vorbesc despre următoarele puncte sensibile, sectoarele care urmează să fie supuse presiunilor. Nu putem exclude posibilitatea ca această situaţie să continue", a mai spus Zuberbuehler. Cotaţia acţiunilor băncilor britanice a scăzut, de asemenea, drastic. Acţiunile Alliance & Leicester s-au depreciat cu peste 6%, în timp ce acţiunile Royal Bank of Scotland, HBOS şi TSB au pierdut 4%.
"Scăderea continuă a preţului locuinţelor, atât în Europa cât şi în Statele Unite, este principala îngrijorare. Atât timp cât preţurile la locuinţe continuă să scadă, numărul creditelor ipotecare neperformante va continua să crească, pentru că băncile vor continua să înăsprirea criteriilor de creditare", au transmis analiştii din cadrul Panmure în cadrul unei note negative asupra băncilor britanice.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
