Acţiunile Bear au pierdut 5% după ce preşedintele băncii şi-a vândut participaţia către JPMorgan
Publicat la 28.03.2008, 17:13:44
"Vânzarea este simbolică", a declarat David Dreman, directorul pentru investiţii din cadrul Dreman Value Management LLC, firmă ce gestionează active de peste 18 miliarde dolari. "Reduce cu mult posibilitatea ca banca să se împotrivească pe termen lung preluării".
"Cred că este conştient de faptul că nu vor primi mai mult", a spus Dreman, a cărui firmă deţine acţiuni în cadrul JPMorgan.
Joi, James Cayne, care s-a retras din funcţia de preşedinte în luna ianuarie, după ce a condus compania timp de aproape 15 ani, a dezvăluit că a vândut toate cele 5,6 milioane de acţiuni pe care le deţinea în mod direct. Soţia sa a vândut, de asemenea, un pachet de 46.000 de acţiuni.
Acţiunile, care ar fi fost evaluate anul trecut la aproximativ 1 miliard dolari, când erau cotate la nivelul maxim de 170 dolari/acţiune, au fost vândute cu 61 milioane dolari.
Săptămâna trecută, cotidianul New York Post a anunţat că preşedintele Bear căuta împreună cu cel mai mare acţionar al băncii, Joe Lewis, o ofertă mai bună decât cea a JPMorgan.
Luni, JPMorgan a decis să majoreze oferta şi a anunţat că membrii consiliului au fost de acord cu această afacere. Cu o participaţie de aproximativ 5%, Cayne a avut de departe cea mai mare deţinere printre membrii consiliului Bear.
JPMorgan urmăreşte să păstreze 39,5% din drepturile de vot când se va încheia cumpărarea a 95 milioane de noi acţiuni, pe 8 aprilie.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
