“Este posibil ca o actualizare a raportului sa diminueze pretul-tinta cu 10-13%, din cauza scaderilor pietei. Discountul preturilor la care se realizeaza tranzactiile este justificat de faptul ca mare parte din activele fondului sunt pachete de actiuni nelistate si ca insasi listarea fondului este atat de amanata si de diputata. Cum piata scade, este de asteptat ca si pretul la care se realizeaza tranzactiile sa scada”, explica Ovidu Fer, analist la Wood&Company Financial Services.
La pretul-tinta de 1,3 lei/actiune, Fondul Proprietatea (FP) este evaluat la aproximativ 5,2 miliarde euro, capitalul social subscris fiind de circa patru miliarde euro. La aceeasi evaluare ajunsesera in luna iunie si analistii de la EFG Eurobank Securities, valoarea activului net unitar (VUAN) al FP fiind calculata atunci la 1,33 lei/actiune. Si oficialii EFG spun ca sunt necesare corectii in minus cauzate de incertitudinile de pe piata. Cea mai conservatoare estimare de pana acum a produs-o KBC Securities, care stabilea un pret-tinta de 1,13 lei/actiune, in 12 septembrie, cu cateva zile inaintea prabusirii pietelor internationale. In general, preturile-tinta sunt calculate de analisti pentru un orizont de timp de 12 luni.
O corectie de 13% ar cobori pretul-tinta al Wood&Company la 1,17 lei/actiune, in medie de trei ori mai mult decat preturile de tranzactii vehiculate in prezent pe piata libera. Un sondaj ad-hoc realizat de Business Standard plaseaza preturile de piata pe o plaja intre 0,3 si 0,42 lei/actiune, adica, in medie, la o treime din preturile calculate de analisti si la aproape jumatate din nivelurile de acum trei luni, de cand dateaza una dintre putinele niveluri confirmate oficial. Atunci SIF Muntenia a raportat o achizitie la 0,6 lei/actiune.
Intarzierile repetate ale listarii FP la bursa determina pe fostii proprietari sa-si vanda actiunile care au fost la preturi mult sub cele estimate de analisti, care, oricum, iau deja in calcul incertitudinile privind viitorul fondului, ca si pe cele legate de valoarea capitalului social varsat de stat si aplica reducerile intemeiate de acestea. Pot fi intalniti actionari care deja cer, fara succes, preturi de 0,47 lei pe titlu pentru pachete de peste un milion de titluri.



