Compania a raportat că vânzările pentru tratamentul său injectabil pentru slăbit Wegovy au crescut de peste două ori, la peste 9,38 miliarde de coroane daneze (1,4 miliarde de dolari).
Novo Nordisk, care produce, de asemenea, tratamentul pentru diabet Ozempic, a spus că creşterea vânzărilor a compensat o uşoară reducere a preţurilor.
Novo Nordisk se aşteaptă ca preţurile să scadă în continuare pe măsură ce pe piaţă vor intra noi medicamente, a declarat directorul financiar Karsten Knudsen într-un apel media, adăugând că compania nu vede prea multe dovezi că utilizatorii Wegovy trec la alte tratamente rivale.
Analiştii se aşteptau la vânzări şi mai mari de medicamente pentru slăbire în trimestrul raportat, iar unii au remarcat că majorarea previziunilor Novo Nordisk pentru 2024, atât pentru creşterea vânzărilor, cât şi pentru profitul operaţional s-a datorat unor ajustări contabile unice.


