În cazul Petrom cel mai important punct de pe ordinea de zi se anunţă a fi aprobarea investiţiilor Petrom pentru acest an, mai ales că AVAS a făcut public că va vota împotrivă, nemulţumită că nu a primit materialele informative la timp. Petrom intenţionează să suplimenteze bugetul de investiţii pentru acest an cu 114 milioane de lei, la 3,86 miliarde lei, şi să redistribuie, către sectorul de explorare şi producţie, fonduri prevăzute iniţial pentru alte domenii de activitate. Bugetul de investiţii pentru explorare şi producţie ar putea fi majorat cu 44% la 2,42 miliarde lei.
Acţionarii Transelectrica vor discuta despre mandatarea unor reprezentanţi la Adunările Generale ale unor filiale şi vor fi informaţi despre realizarea criteriilor de performanţă ale managementului companiei. Transelectrica a înregistrat pierderi pe trimestrul III de peste 20 de milioane de lei.
La Oil Terminal, acţionarii au fost convocaţi pentru rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe acest an. Oil Terminal şi-a sporit considerabil profitul în al treilea trimestru, astfel că, pe primele nouă luni din acest an, compania a obţinut un profit de 7,3 milioane lei, de peste 11 ori mai mare faţă de intervalul similar din 2006.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Acţiunile Petrom, Transelectrica şi Oil Terminal lipsesc astăzi de la tranzacţionare
Publicat la 27.11.2007, 08:21:46
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
