Jochen Eickholt, liderul Siemens Gamesa, a informat consiliul de administraţie că va demisiona din funcţia de CEO de comun acord, pe 31 iulie, şi va fi succedat de Vinod Philip.
”Într-o situaţie foarte dificilă la Siemens Gamesa, Jochen a pus bazele centrale pentru reorganizarea urgentă şi pentru un nou început în cadrul Siemens Energy. Este corect să subliniem că motivele problemelor de calitate nu au apărut în mandatul său de CEO”, a declarat CEO-ul Siemens Energy, Christian Bruch, într-un comunicat.
Acesta a spus că Gamesa a iniţiat măsuri cuprinzătoare de restructurare şi ”paşi pentru o dezvoltare strategică pe termen lung”, pentru a creşte marjele operaţionale.
Cererea puternică de echipamente de reţea electrică, pe fondul ”succesului” companiei în stabilizarea afacerii cu turbine eoliene, a determinat Siemens să-şi ridice previziunile anuale.



