Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 1,19%, până la 4.428,24 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,05%, până la 2.704,76 puncte.
De asemenea, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga cel mai mult, 1,75%, până la 23.763,36 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, urca cu 1,16%, ajungând la 9.366,39 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, creştea cu 1,34%, până la 445,52 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, urca cu 0,81%, până la 591,17 puncte.
Bursele din Statele Unite au avut o evoluţie nehotărâtă în ultima şedinţă, în contextul publicării unor rezultate financiare sub aşteptările analiştilor. Astfel, indicele Dow Jones a scăzut cu 0,15%, la 9.871 puncte, indicele compozit Nasdaq a urcat nesemnificativ (0,04%), până la nivelul de 2.140 puncte, iar indicele mai extins Standard & Poor's 500 a pierdut 0,28%, până la 1.073 puncte.





