money.ro
Actualitatemoney.ro

Acţiunile SIF îşi continuă creşterile la mijlocul şedinţei bursiere de joi, pe o piaţă calmă

Publicat la 03.12.2009, 13:14:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Acţiunile SIF îşi continuă creşterile la mijlocul şedinţei bursiere de joi, pe o piaţă calmă

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, stagna la 4.905 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, avansa cu 0,46%, până la 2.829,74 puncte.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga cel mai mult - 2,34% - până la 24.910,51 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 0,20%, ajungând la 10.196,81 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 0,70%, până la 483,53 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 0,19%, până la 613,73 puncte.

De asemenea, bursele europene înregistrau creşteri importante în jurul orei 13, susţinute de acţiunile din sectorul bancar. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0.59%, la 5,359 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 0.92%, până la 5,835 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, câştiga 1.06%, la 3,836 puncte.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 3,85 milioane lei, şi se scumpeau cu 2,31%, la 1,33 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2) avansau cu 2,61%, la 1,18 lei, pe o lichiditate de 2,67 milioane lei.

Pe segmentul bancar, preţul acţiunilor BRD SocGen (BRD) creştea cu 1,46%, la 13,90 lei, pe al doilea rulaj din piaţă, de 3.16 milioane lei, în vreme ce titlurile Erste Bank (EBS) se apreciau cu 1,18%, la 120,50 lei, iar tranzacţiile totalizau 852.361 lei până la ora 13. Pe de altă parte, acţiunile Băncii Transilvania (TLV) sufereau o corecţie de 1,75%, la cotaţia de 2,24 lei, în urma unor schimburi de 590.370 lei.

În sectorul energetic, acţiunile Petrom (SNP) câştigau 0,76%, până la 0,2640 lei, pe un rulaj de 244.201 lei, în timp ce titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) se depreciau cu 0,77%, la 0,0645 lei, pe suportul unei lichidităţi de numai 182.767 lei.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite