La jumătatea şedinţei de marţi, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) crescuse cu 71%, la 7,67 milioane lei (1,95 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat la mijlocul şedinţei precedente, de 4,49 milioane lei (1,15 milioane euro).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 0,09%, până la 2.848,56 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 0,63%, până la 1.987,11 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 2,12%, până la 12.686,71 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 0,95%, ajungând la 6.436,40 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, scădea 0,61%, până la 275,14 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, pierdea 0,17%, până la 337,94 puncte.
În jurul orei 13, marile burse europene creşteau puternic, în aşteptarea deciziei de politică monetară a Federal Reserve (banca centrală a Statelor Unite), analiştii aşteptând o reducere cu încă 0,5% a dobânzii cheie.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,86%, până la 4.314,39 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 1,48%, până la 4.723,85 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 1,34%, până la 3.228,39 puncte.
Acţiunile BRD SocGen (BRD) consemnau cea mai mare lichiditate la jumătatea şedinţei, de 1,87 milioane lei, după o tranzacţie negociată (deal) cu 100.000 de titluri, de 770.000 lei, ultimul preţ de tranzacţionare fiind de 7,70 lei, acelaşi ca la închiderea şedinţei precedente.
Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au urmat cu un rulaj de 1,7 milioane lei, după o tranzacţie specială cu 2,27 milioane de acţiuni SIF4, în valoare de 1,36 milioane lei, iar ultimul preţ în piaţă a fost de 0,5950 lei/acţiune, în scădere cu 1,65% faţă de nivelul de referinţă.
De asemenea, acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au făcut obiectul unui deal, de 943.729 lei, ceea ce a ridicat rulajul total la 1,19 milioane lei, în timp ce cotaţia a scăzut cu 1,67%, la 0,59 lei.
Ultima tranzacţie specială s-a realizat cu 1,55 milioane de acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1), schimbate pentru 866.600 lei, lichiditatea totală ajungând astfel la 1,08 milioane lei, iar preţul titlurilor SIF1 a coborât cu 2,61%, la 0,56 lei.
Acţiunile Contor Group (CGC) pierdeau încă 14,71%, la preţul de 0,1450 lei, în urma unor schimburi de 438.219 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SIF Moldova (SIF2) însumau 405.906 lei, iar titlurile se depreciau cu 2,50%, până la 0,5850 lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.