money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Activele BlackRock au atins un nivel record de 10.500 miliarde de dolari în primul trimestru; profitul a crescut cu 36%

Publicat la 14.04.2024, 06:33:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Activele BlackRock au atins un nivel record de 10.500 miliarde de dolari în primul trimestru; profitul a crescut cu 36%

Pieţele bursiere globale s-au redresat în primul trimestru, având în vedere aşteptările că marile bănci centrale ale lumii au terminat cu înăsprirea politicii monetare şi vor pivota către reducerea ratelor dobânzilor, contribuind la creşterea activelor gestionate de BlackRock.

Indicele global al acţiunilor MSCI a crescut cu 7,7% în primele trei luni ale anului, în timp ce indicele S&P 500 a crescut cu 10%.

Activele administrate de BlackRock au crescut cu 15% în primul trimestru, faţă de un an anterior, în timp ce comisioanele pentru consiliere în investiţii şi din administrare au crescut cu aproape 8,8%, până la 3,63 miliarde de dolari.

”Văd cele mai mari oportunităţi pe care le-am văzut vreodată pentru BlackRock, pentru clienţii noştri şi pentru acţionarii noştri”, a declarat Larry Fink, preşedintele şi CEO-ul companiei, în timpul unei conferinţe telefonice pentru a discuta rezultatele.

El a menţionat oportunităţile pentru investitori în domenii precum inteligenţa artificială, anumite pieţe emergente şi necesitatea unei noi infrastructuri.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite