Valoarea activelor nete a celor cinci fonduri de pensii facultative (pilonul III) care au demarat activitatea a crescut cu 13,31% în intervalul 3 - 10 august până la 404.178 lei (126.700 euro), potrivit datelor publicate luni de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Conform arbitrului pensiilor private, la data raportării, activau cinci fonduri de pensii facultative (pilonul III): AZT Moderato şi AZT Vivace (administrate de Allianz-Ţiriac Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative), BCR Prudent (administrat de BCR Asigurări de Viaţă), ING Clasic (administrat de ING Asigurări de Viaţă) şi Pensia Mea (administrat de Aviva Asigurări de Viaţă).
Numărul total de participanţi atras de cele cinci fonduri de pensii facultative este de 4.465, distribuiţi astfel: AZT Moderato - 2.937 de participanţi şi cu o valoare a activului net de 247.035 lei, BCR Prudent - 180 de participanţi, cu un activ net de 10.511 lei, ING Clasic - 897 de participanţi, cu un activ net de 94.873 lei, Pensia Mea - 434 de participanţi, cu un activ de 50.634 lei şi AZT Vivace - cu un activ net de 1.164 lei şi doar 17 participanţi.
Cea mai mare creştere faţă de săptămâna anterioară a fost înregistrată de AZT Vivace, care şi-a triplat aproape activul net (avans de 172,29%), în timp ce valoarea activelor nete ale fondului Pensia Mea a urcat cu 8,24%, iar valoarea activelor ING Clasic a crescut cu 6,26%. Activul net al AZT Moderato a urcat cu 16,21% faţă de săptămâna precedentă, iar activele nete ale BCR Prudent au avansat cu 37,68%.
Pe piaţa pensiilor facultative, ING a lansat două fonduri, ING Clasic şi ING Optim, însă ultimul nu primise încă avizul comisiei pentru materialele publicitare.
CSSPP a mai avizat ca administratori de fonduri de pensii facultative societăţile OTP Garancia Asigurări şi SAI Raiffeisen Asset Management.
Potrivit legislaţiei în vigoare, pot contribui la pensiile private facultative salariaţii cu vârsta de cel mult 52 ani şi şase luni. Contribuţia la pensiile facultative nu poate depăşi 15% din salariul brut şi sunt deductibile în limita a 200 de euro pe an, pentru angajat din impozitul pe venit, iar pentru angajator din impozitul pe profit.
Primele contribuţii în sistemul pensiilor private facultative (pilonul III) au început să fie colectate în mai 2007. În acest an, contribuţiile pentru pensiile facultative ar urma să însumeze 40-50 milioane euro, iar numărul participanţilor ar putea ajunge la 200.000, potrivit unor estimări iniţiale ale CSSPP.
Sursa: NewsIn

