Potrivit datelor anunţate de patru dintre societăţile de investiţii, SIF 2 Moldova a înregistrat un avans al activelor nete pe luna mai de aproape 2,7%. Societatea de investiţii conduce şi la nivelul câştigurilor raportate pe primele 5 luni, în condiţiile în care SIF Muntenia nu şi-a comunicat aceste rezultate.
Câştiguri SIF-uri la 5 luni
| SIF1 Banat Crişana | SIF2 Moldova | SIF3 Transilvania | SIF5 Oltenia |
| 46,1 | 65,2 | 30,7 | 12,6 |
*SIF Muntenia nu şi-a raportat situaţia pe luna mai
Profitul SIF Moldova a urcat de 4 ori şi jumătate luna trecută la 65,2 milioane de lei în condiţiile în care, de regulă în trimestrul II al anului, în conturile societăţilor de investiţii ajung dividendele încasate de la bănci BCR şi BRD.
Nu în ultimul rând SIF Moldova este acţionară şi la Transelectrica dar şi Transgaz. De altfel, în ultima lună, societatea de investiţii şi-a dublat participaţia de la Transelectrica apropiindu-se de o deţinrere de 1% din capital.
SIF Banat Crişana este a doua la câştig după primele 5 luni, cu 46,1 milioane de lei fiind urmată de SIF Transilvania cu 30,7 milioane de lei, în creştere de peste două ori şi jumătate faţă de aprilie. Şi în cazul SIF Oltenia, profitul a urcat de 3,6 ori în luna mai la 12,6 milioane de lei.
Active SIF-uri la 5 luni
| SIF la 30 mai 2008 | Banat Crişana | Moldova | Transilvania | Oltenia |
| Activ net total mld RON | 1,7 | 1,53 | 2,27 | 2,26 |
| % în luna raportată | -1,16 | +2,68 | -3,4 | +0,89 |
La nivelul activelor nete, luna mai a fost prima din acest an în care acestea şi-au oprit scăderea pe unele dintre sif-uri iar în cazul altora s-au înregistrat creşteri.
Activul net al SIF Moldova a urcat cu 2,7% luna trecută la 1,53 de miliarde de lei iar la SIF Oltenia acesta a avansat cu aproape 1%.
La polul opus s-a situat SIF Transilvania la cărui activ s-a diminuat cu 3,4% la 2,27 de miliarde de lei.
Faţă de finele anului trecut, averea celor 5 societăţi de investiţii a scăzut în medie 16%.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB



