"Transporturile internaţionale au o activitate mai scăzută cu aproximativ 70%. Criza economică se simte acut în rândul firmelor de transport. Marea majoritate a transportatorilor internaţionali sunt obligaţi să disponibilizeze oameni, ba chiar o parte dintre firme au disponibilizat deja un număr destul de important de oameni. În luna februarie, am avut o scădere de 70% a activităţii faţă de februarie 2008. Este un procent semnificativ şi este o mare problemă pentru toţi transportatorii, nu doar pentru cei internaţionali, întrucât mijloacele de transport sunt scumpe, taxa de drum, impozitele şi celelalte taxe sunt mari, preţul la motorină este în creştere, iar de lucru este puţin sau foarte puţin“, a declarat Mircea Purcaru, preşedintele Federaţiei Regionale Vest a IMM şi vicepreşedinte al Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2000.
Transportatorii rutieri au mai spus că luna februarie a fost cea mai slabă şi grea lună din ultimii 13 ani din punct de vedere al serviciilor rutiere. De asemenea, patronii firmelor de transport au mai afirmat că aşteaptă, în primul rând, intrarea în aplicare a măsurilor concrete anticriză, propuse de Guvern. „Degeaba se vorbeşte de reducerea numărului de taxe dacă valoarea celor care rămân creşte de la o zi la alta“, a mai afirmat Mircea Purcaru.
Membrii Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2000 au mai spus că printre cei mai afectaţi de reducerea activităţii în sectorul trannsporturilor rutiere sunt cei care şi-au cumpărat autocamioane în sistem leasing, care acum nu mai pot face faţă ratelor, riscând să piardă maşinile achiziţionate.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România Arad va organiza, la data de 2 aprilie, o conferinţă transfrontalieră la care vor participa reprezentanţi ai IMM-urilor din Arad, Timiş şi Bihor şi din judeţele ungare Hajdu-Bihar, Bekes, Csongrad.
Sursa: NewsIn



