”În urma finalizării licitaţiei publice, derulată în cadrul proiectului «Eficientizarea activitatilor de autorizare si control a operatorilor economici prin implementarea unui sistem informatic integrat dedicat» , contractul pentru implementarea sistemului informatic a fost încheiat cu o companie de tehnologie românească – Trencadis, specializată în soluţii de dezvoltare software pentru mediul guvernamental şi cel de business”, a transmis, miercuri, MAT, înttr-un comunicat de presă.
Potrivit ministrului Daniel Cadariu, digitalizarea este modalitatea prin care putem susţine, cu adevărat, un turism modern şi competitiv în România.
”Drept urmare, prin resurse europene, vom implementa un sistem informatic dedicat autorizării şi controlului, care va elimina «dosarul cu şină» şi drumurile repetate la sediul instituţiei. Mai exact, fără alte eforturi suplimentare, sistemul va facilita depunerea şi obţinerea documentelor online, integrând şi alte baze de date naţionale, precum ANAF sau ONRC. Reforma vizează şi transparenţa lucrărilor, astfel încât antreprenorii să poată urmări, în timp real, stadiul solicitării lor”, a declarat ministrul antreprenoriatului şi turismului, Daniel Cadariu.
Sistemul informatic va asigura inclusiv centralizarea şi validarea informaţiilor referitoare la registrele structurilor de primire turistică, ale agenţiilor de turism, ghizilor turistici şi patrimoniului turistic, precum şi un mediu viabil pentru promovarea serviciilor turistice, a traseelor şi atracţiilor locale.

