Actul prin care va fi modificată taxa auto trebuie să prevadă şi rambursarea banilor plătiţi în plus
Publicat la 30.11.2007, 11:03:37
Taxele plătite în exces trebuie să fie returnate în baza legislaţiei naţionale, chiar şi fără o decizie a Curţii Europene de Justiţie, întrucât legislaţia naţională trebuie să respecte dreptul cetăţenilor Uniunii Europene la tratament egal, în spiritul principiului echivalenţei, au explicat pentru NewsIn reprezentanţi ai Comisiei Europene.
Astfel, cei care au plătit taxe excesive, conform actualei legislaţii, nu trebuie să fie defavorizaţi în raport cu cei care vor plăti taxe pentru aceleaşi bunuri, după ce taxa va fi modificată. Pe de altă parte, legislaţia trebuie să aibă prevederi detaliate prin care să înlesnească exercitarea acestor drepturi. Prin urmare, legislaţia naţională trebuie să respecte dreptul comunitar care conferă aceste drepturi cetăţenilor europeni. În schimb, decizia de a introduce o astfel de prevedere în legislaţia modificată este la latitudinea autorităţilor române.
Potrivit aceloraşi surse, sumele plătite în exces ar putea fi returnate şi în baza actualelor prevederi ale Codului de procedură fiscală al României care oferă această posibilitate.
Procedura Comisiei Europene, deschisă împotriva României din cauza taxei de înmatriculare, nu are consecinţe directe asupra fiecărui caz particular al fiecărei persoane care a plătit taxa, au mai arătat reprezentanţii Comisiei. Părţile implicate în această procedură sunt exclusiv Comisia Europeană şi România. Prin urmare, cetăţenii români care vor să primească înapoi sumele plătite se vor putea prevala de decizia Comisiei doar într-o eventuală acţiune în instanţă, în cazul în care autorităţile române nu vor stipula, atunci când vor modifica taxa, şi modalitatea de rambursare.
Având în vedere că taxa nu va fi abrogată, ci doar modificată, cetăţenii nu vor primi înapoi suma integrală, ci numai diferenţa dintre cea achitată iniţial şi cea care ar urma să fie datorată potrivit viitoarei formule de calcul. Bugetul a încasat din taxa auto, în primele zece luni şi jumătate, 787,6 milioane lei, mai mult decât a estimat pentru întregul an, respectiv 766,8 milioane lei.
Comisarul european pentru taxe, László Kovács, a declarat, joi, că guvernul României ar trebui să dea garanţii că va returna taxa de înmatriculare, chiar şi în cazul în care legislaţia va fi modificată şi România nu va fi trimisă la Curtea Europeană de Justiţie. Comisarul a arătat că, în cazul în care România va ajunge la Curte şi va pierde prin decizia acesteia, guvernul va fi obligat să returneze taxa.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
