Ce se va întâmpla cu Portul Constanța? După ce zilele trecute sute de angajați au ieșit la protest, nemulțumiți de faptul că 13 % din acţiunile Administrației Porturilor Maritime ar urma să treacă la Consiliul Local Constanţa, nici acum lucrurile nu par foarte clare.

 

„Există tensiuni. Există temeri. Pe de o parte, angajații protestatari încearcă să oprească procedura prin care Ministerul Transporturilor nu va mai fi acționar majoritar. Pe de alta, sunt cei care susțin această schimbare“, spun surse din Ministerul Transporturilor. Oricum ar fi, este clar că „cineva“ tot are de pierdut. Iar miza este mare: „vorbim de venituri de aproximativ un miliard de euro anual“, punctează aceleași surse.

 

Încă din toamna anului trecut, reprezentanții sindicatelor din port au cerut oficialilor din Ministerul Transporturilor „să oprească transferul Portului Constanța de la minister la autoritățile locale“.

 

„O asemenea măsură ar putea avea ca efect o imixtiune sporită a factorului politic în deciziile administrației portuare, ceea ce ar putea duce la o instabilitate economică și la o scădere a încrederii investitorilor străini în mediul de afaceri românesc“, spuneau atunci reprezentanții sindicatelor. Lucru pe care aceștia îl susțin și acum.

 

Nemulțumirile s-au acutizat recent, după ce premierul Victor Ponta a declarat că procedura de transfer a acțiunilor Portului Constanța către Consiliul Local va continua. În același timp, primul- ministru a spus că Portul „se va dezvolta mai bine“ după ce o parte din acțiuni vor fi listate la bursă. „Este vorba de privatizarea a 14% din ce are Guvernul în acest moment. Să scoatem pe bursă, astfel încât să avem la Portul Constanța o treime capital privat“, a spus Ponta.

 

Articolul integral pe capital.ro