În fiecare seară suntem alimentaţi cu păreri despre criză. În cazul meu, efectul este următorul: ascult fiecare expert pentru a vedea dacă mai vrea încă Europa, sau, dacă dimpotrivă vrea să ne facă să revenim la varietatea de monede naţionale, fără euro.
Nu sunt de acord decât cu cel care vrea Uniunea Europeană şi ca uniune monetară. Euro există şi este mai mult decât o monedă. Faptul că o ţară europeană trebuie să se despartă acum de euro şi să se prăbuşească înapoi în epoca devizelor valutare, să devină locul de joacă al oricărei speculaţii este un scenariu horror, scriu cei de la Presseurop.
Cu ani în urmă politicianul conservator elveţian Christoph Blocher a spus, cu referire la Elveţia, că o uniune monetară nu poate funcţiona fără o uniune fiscală. Asta am început să simţim pe propria noastră piele financiară. Din fericire, uniunea monetară a fost creată, în ciuda acestui risc, fără uniunea fiscală. Aceasta trebuie creată acum retroactiv. Aceasta este o sarcină care poate fi soluţionată practic, nu printr-o viziune, ci printr-un set de legi elaborate pas cu pas. Şi atunci un expert întreabă pedant dacă europenii trebuie să-şi "niveleze diferenţele culturale" din cauza unei monede comune!
O monedă comună şi apoi o contabilitate coordonată va nivela atât de puţin diferenţele culturale şi mentale cum au făcut-o limbile străine curente şi dominante. Europa are, ca nicio altă parte a lumii, o tradiţie înaltă a învăţării şi înţelegerii transnaţionale.
Dacă există ceva în legătură cu care economiştii nu trebuie să-şi bată capul, atunci acest lucru sunt diferenţele culturale. Acestea sunt atât de vechi, atât de stabile, încât poţi introduce reglementări economice în linişte acolo. Obiectivul este responsabilizarea în sensul unei activităţi economice comunitare. Până la urmă toţi vor acum ca pieţele financiare să fie reglementate. Iar BCE să fie instanţa centrală pentru că se poate adapta uşor. Asta e de ajuns.
Solidaritatea este un cuvânt străin
Avem deja secole în spate în care s-au dezvoltat idealuri şi sisteme de valori comune. Pe mine nu mă impresionează niciunul dintre cei care vor să-mi bage pe gât faptul că nu ne putem permite Uniunea, pentru că ... Şi apoi urmează economismul pur. Dacă şi în privinţa reducerii discrepanţelor dintre Landurile germane bogate şi cele mai sărace există comentarii negative, se vede că solidaritatea este un cuvânt străin pentru economişti. Dar pe mine nu mă impresionează nici economistul sau expertul care ne cere corecturi "sistemice", pentru ca datoriile care au apărut ici şi colo să poată fi puse în comun.
Nouă, telespectatorilor, nu ne rămâne altceva de făcut decât să le dăm dreptate experţilor ostentativi sau să respingem ceea ce propun ei. Eu recunosc că garantul încrederii mele se numeşte destul de nespectaculos Schäuble (ministrul german de finanţe). Dar cum este vorba nici mai mult nici mai puţin decât de Europa, pot să mă gândesc cât de integrați în spiritul european am fost şi suntem noi, oamenii literaturii.
Literatura a fost dintotdeauna europeană
Într-o scrisoare din 1799, Hölderlin scrie: "Dar cei mai buni dintre germani încă susţin că dacă lumea ar fi frumos simetrică, acesta ar fi sfârşitul. O, Grecie, cu genialitatea şi evlavia ta, cum ai decăzut tu?" Nu citez asta pentru că Grecia este acum o euro-problemă, ci pentru că arată cât de intens trăia un poet de 24 de ani din Nürtingen cu alte ţări europene, cât de mult era această străinătate, patria lui interioară, cât de mult aparţinea ea de conştiinţa şi de identitatea lui. Asta înseamnă că literatura a fost dintotdeauna europeană. Europa este patria noastră literară.
Spiritul grec al lui Nietzsche
Iar cartea timpurie şi sălbatică a lui Nietzsche despre "Naşterea tragediei din spiritul muzicii", în care povesteşte despre viaţa noastră interioară ca despre o dispută care nu se poate sfârşi între apolonic şi dionisiac, această carte despre Grecia, se termină aşa: "... cât a trebuit să îndure acest popor pentru a putea deveni atât de frumos".
Nu uit că această evocare a binecuvântării greceşti este motivată de intenţia de a arăta cât de europeni au fost poeţii dintotdeauna. Iar Nietzsche, cu voia Dumneavostră, este cel mai european dintre toţi care s-au exprimat vreodată în limba germană.
Până la urmă la fel de importantă cum a fost Grecia pentru poeţii germani, a fost şi Franţa, şi Anglia şi Italia şi Spania şi şi şi...
Indiferent încotro te îndrepţi, literatura germană este cea mai vie acolo unde este europeană. Ea nu este germană decât după ce a fost infidelă Germaniei. Cine n-a văzut prin Madame Bovary o încurajare pentru a îndrăzni să simţim! Cât de puternic se poate suferi, ne-a arătat dramaturgul Strindberg. Vraja copilăriei o aflăm de la Proust. Şi aşa mai departe.
Cele câteva scântei
În această dispută legată de adevărata Europă care ne procupă pe toţi, mie îmi impun respect întotdeauna experţii care reacţionează de la caz la caz, dar întotdeauna în direcţia Europa, nu înapoi. Nu pot însă să fiu de acord când văd că un calcul de putere politică dictează atitudini şi intenţii de acţiune. Consider că dacă acestea se impun va fi nenorocire.
Să luăm în considerare faptul că aproape niciun expert care este împotriva actualului curs european (al guvernului nostru) nu renunţă să profeţească o catastrofă, în cazul în care viziunea lui nu se poate impune. De aceea am făcut cele câteva referinţe la avantajele literaturii noastre europene. Limba germană a învăţat mersul şi păşitul şi dansul şi dănţuitul în Grecia, în Provence, în Anglia şi în alte părţi.
Europa merită
De ce nu am putea ajuta popoarele despre care este vorba acum să-şi dezvolte o soluţie proprie care să ne scoată din criză?
Este de ajuns ca frica şi îngustimea costumate în expertiză să nu aibă cuvântul final. Un pas înapoi ar arunca Europa adevărată pentru incredibil de mulţi ani la coșul de gunoi al istoriei. Aceasta n-ar mai putea fi concepută. Dar tocmai aşa trebuie să rămână Europa – de conceput!
Pentru că adevărata Europă nu este un club al elitelor şi nici o uniune de state guvernată de o superautoritate. Adevărata Europă este o comunitate de învăţare, bazată pe liberă alegere şi autodeterminare. În fond, asta are Europa de oferit lumii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
