Adevărul despre FACTURILE mari. Cele două greșeli care au dus la explozia de prețuri
Publicat la 05.02.2022, 10:49:29
Noi informații despre creșterea fără precedent a facturilor la gaze și energie. Ce a declanșat, de fapt, acesta haos?
Europarlamentarul Dan Nica a vorbit la Antena 3 despre scumpirea energiei care afectează atât Europa, cât și România. Potrivit acestuia, criza facturilor este în principal efectul a două măsuri luate în ultimii doi ani.
"În ultimii doi ani au fost luate câteva măsuri: să se liberalizeze prețurile, să existe obligativitatea de a avea toate depozitele de gaze naturale care să fie pline măcar 80% până în luna septembrie a fiecărui an. Două măsuri... Și am văzut efectul. Care sunt efectul celor două măsuri?
O creștere a prețurilor de 4 până la 10 ori în diferite țări ale Uniunii Europene, o creștere a prețurilor pe care am văzut-o în România și la electricitate și la gaz și întrebarea este putem vorbi de o piață a energiei funcțională? Răspunsul meu este: nu.
Piața de energie nu e, să mă iertați de comparație, ca o piață de cartofi. Prețul cartofului crește-scade în funcție de cerere, de ofertă, te duci în piață și azi e mai ieftin, mâine e mai scump, în funcție de câți cumpărători sunt, cum arată cartoful. Dar, la energie este dezastru", a spus europarlamentarul Dan Nica, în emisiunea Be EU, moderată de Sabina Iosub.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



