ADIO Vladimir Putin! Regimul său politic va fi anihilat: El nu vrea doar Ucraina
Publicat la 26.02.2022, 08:12:05
Vladimir Putin nu se va opri la Ucraina, iar cetățenii Rusiei deja au ajuns la capătul răbdării. Finalul președintelui este din ce în ce mai aproape.
Analistul militar, Ion Petrescu susține că după Ucraina, Vladimir Putin se va întinde spre zona dintre prut și Nistru, acesta fiind un joc de poker geopolitic.
"Joacă un poker geopolitic în care vrea să câștige totul fără să dea nimic. Vrea Ucraina şi apoi vom vedea că va emite pretenții şi la zona dintre Prut şi Nistru şi într-un anumit ecart de timp şi la țările baltice chiar dacă acestea sunt ţări membre NATO.
Se bazează pe arsenalul nuclear pe care pe care îl are Federația Rusă în scop ofensiv, nu disuasiv ca NATO, şi pe dorinţa ca să-şi aniverseze cei 70 de ani de viaţă pe 7 octombrie cu împliniri mărețe, adică refacerea teritoriului sovietic în granițele Federaţiei Ruse.
Este o chestiune de nostalgie! A plâns după decesul Uniunii Sovietice public în numeroase discursuri pe care le-a rostit”, a spus acesta.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
