Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, în urma şedinţei comitetului de Avizare de marţi, noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.
Astfel, conform unui comunicat remis AGERPRES, pentru "Programul Rabla Clasic" au fost aprobate 691 dosare, pentru 1.160 autovehicule şi 42 motociclete, în valoare de peste 17,67 milioane lei. De asemenea, au fost aprobate 3 contestaţii pentru 20 autovehicule, în valoare de 297.500 lei.
În cadrul "Programului Rabla Plus" a fost publicată o nouă listă care conţine opt dosare acceptate, pentru 11 ecotichete, în valoare de 627.000 lei. Totodată, au fost aprobate 12 contestaţii depuse de persoanele juridice de drept privat, pentru 16 ecotichete, în valoare de 856.500 lei şi două contestaţii depuse de persoanele juridice de drept public, pentru 11 ecotichete, în valoare de 1,32 milioane lei.
În ediţia de anul acesta, programele vin cu o serie de modificări. În ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate. Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 155 g CO2/km în sistem WLTP.
La prima de casare se pot adăuga ecobonusuri cu valori cuprinse între 1.500 lei şi 3.000 lei.



