Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va organiza, în perioada 15 septembrie 2025, ora 10:00 – 17 septembrie 2025, ora 23:59, sesiunea de validare a producătorilor auto, în cadrul Programului pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din transporturi. Programul promovează achiziționarea de vehicule rutiere nepoluante și eficiente energetic, fiind destinat exclusiv persoanelor fizice.
Administrația Fondului pentru Mediu pregătește startul Programului Rabla
În ședința de Guvern desfășurată pe 11 septembrie 2025, a fost aprobată Hotărârea privind Lista sumelor alocate proiectelor prioritare finanțate prin Fondul pentru mediu, incluzând și bugetul pentru noua ediție a Programului Rabla Auto 2025. Ghidul de finanțare aferent acestuia a fost deja publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit unui comunicat al AFM, producătorii și dealerii auto interesați pot consulta condițiile de participare, precum și lista documentelor necesare, în ghidul oficial de finanțare al programului.
Producătorii deja validați rămân eligibili pentru noul program destinat persoanelor fizice, cu condiția semnării unui nou contract de participare cu AFM (anexa nr. 2 din ghid). Contractul va fi transmis prin intermediul aplicației AFM, se va semna electronic și trebuie încărcat în termen de două zile lucrătoare de la notificare. Nerespectarea termenului limite echivalează cu renunțarea la participare, a precizat instituția.




![[P] Economia sponsorizărilor sportive: cine finanțează competițiile moderne](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fkuqhwqsgsjlwwqgfnnao.supabase.co%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1786720301903-3upo455pphq.jpg&w=1920&q=75)

