Bulevarde nemarcate, circulatie îngreunata, ambuteiaje şi nervi întinşi la maximum. Acesta este tabloul complet al traficului din Capitală. O capitală care se doreşte a fi una europeană! Unele dintre cele mai importante bulevarde, cum ar fi Mihail Kogălniceanu şi Regina Elisabeta, au rămas de mai mult timp fără marcaje rutiere. Un adevarat haos pentru şoferi, mai ales la orele de varf.
Lipsa marcajelor de pe strazile Capitalei a devenit evidentă în ultimii doi ani. Cel mai mult au de suferit şoferii, pentru că traficul este tot mai haotic, într-un oras si asa sufocat de masini.
Pe bulevarde precum Mihail Kogalniceanu sau Regina Elisabeta s-a refăcut carosabilul, în vara lui 2011, dar nici pana acum nimeni nu s-a sinchisit sa traseze marcajele care despart benzile sau trecerile pentru pietoni. Si nu sunt singurele zone unde cei care au lucrat au uitat pur si simplu sau nu le-a pasat. Evident, cei mai afectati sunt soferii, care trebuie sa circule dupa marcaje imaginare iar pietonii sa intuiasca pe unde pot traversa.
Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Străzilor, problema nu le aparţine: de mai bine de un an, firmele care au participant la licitaţia s-au războit în contestaţii, aşa că nimeni n-a făcut nimic.
"ASB va încheia în această săptămână un contract subsecvent la acordul cadru semnat acum 1 an şi blocat de contestaţii. Ieri magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins ca nefondată ultima contestaţie depusă, decizia este irevocabilă, urmând ca noi sa ne apucam de treaba dupa semnarea acestui contract subsecvent din aceasta saptamana", a declarat purtatorul de cuvant al Administratiei Strazilor, Carmen Dinca.
Cu alte cuvinte nimeni si nimic nu le mai sta in cale celor care trebuie sa se apuce de treaba. Mai ales ca miza, este una uriasa, peste 45 de milioane de eruo!
"Lucrarile vor incepe imediat ce vremea ne va permite pe marile artere ale bucurestiului. vom incepe de la kilometrul o si vom merge spre periferie, pe marile bulevarde (...) vor fi delimitate benzile de circulaţie, vor fi trasate trecerile de pietoni mai ales în preajma şcolilor, deasemenea vor fi trasate marcaje de cedeaza trecerea, oprire sau atentie copii, sens giratoriu iar lucrarile vor costa aproximativ 5 milioane de lei si vor dura 6 luni", adaugă reprezentantul ASB
Pana atunci siguranta pietonilor şi a soferilor este pusa in pericol. Din acest motiv, Brigada Rutiera a Capitalei a amendat Administratia Strazilor cu 1470 de lei. Dar cei care trag ponoaserle semnalizării defectuoase sunt de fapt particpanţii la trafic.
"Din cauza lipsei marcajelor rutiere anul trecut au fost inregistrate mai multe tamponari soldate cu pagube materiale," decalră Ioana Stancu, purtător de cuvânt B.P.R
Câştigătorii licitaţiei, Dumava Semnalizare, Vesta Investment şi Primacons Group trebuie să realizeze montarea pe străzi şi în parcări limitatoare de viteză, benzi rezonatoare, separatoare de sensuri, dar şi marcaje rutiere convenţionale pentru străzile ce urmeaza să intre în reabilitare sau intreţinere, anul acesta.


